VESTE CUMPLITĂ în fotbal. Colegul unui internațional român se afla într-un avion care A DISPĂRUT de pe radar
- Nicolae Comănescu
- 22 ianuarie 2019, 16:26
Emiliano Sala, component al echipei franceze FC Nantes a dispărut în timp ce zbura spre Țara Galilor, pentru a semna un contract cu Cardiff City.
Emiliano Sala, jucătorul echipei FC Nantes, coechipier cu Ciprian Tătărușanu, se afla într-un avion care a dispărut, astăzi, în timp ce zbura spre Cardiff, Țara Galilor. Atacantul argentinian, în vârstă de 28 de ani, se ducea să semneze cu formația galeză, iar avionul îi aparținea patronului echipei, Mehmet Dalman.
„Mi-a spus un prieten ce s-a întâmplat. Eu sunt în Argentina, în Rosario. Am vorbit cu el duminică. Nimeni de la Nantes nu a vorbit cu noi. Suntem îngrijorați, disperați. Ne-am luat prin surprindere. Nu am nicio informație despre călătorie. Știu doar că e vorba de un avion de mici dimensiuni. Se spune că avionul a pierdut controlul când era deasupra Canalului Mânecii. Nu știm ce s-ar fi putut întâmpla”, a spus tatăl jucătorului, pentru un post de televiziune din Argentina.