Pacienții care suferă de cancer de col uterin primesc o veste bună. A fost aprobat un nou medicament care poate trata 10 forme de cancer și care are rezultate bune.
Pacientele care suferă de cancer de col uterin primesc o veste bună. Administrația pentru Medicamente și Alimente din Statele Unite (FDA) a aprobat utilizarea extinsă a unui medicament care tratează 10 forme.
Veste bună pentru pacientele care suferă de cancer de col uterin
Este vorba de medicamentul Keytruda dezvoltat de Merck&Co, care în combinație cu chimioradioterapie are rezultate bune pentru pacientele nou diagnosticate cu o formă de cancer de col uterin avansat.
Trebuie menționat că tratamentul combinat cu Keytruda a fost aprobat doar pentru pacientele care nu au fost supuse intervențiilor chirurgicale, radiații sau alte forme de terapii sistemice.
Produce efecte doar în anumite cazuri
Merck&Co, compania producătoare a medicamentului, a precizat într-un comunicat că pacienții care suferă de un anumit tip de cancer pot primi ca primă formă de tratament ședințe de chimioradioterapie combinate cu medicamentul Keytruda. Este vorba de ședințele de imunoterapie pe bază de anti-PD-1 aprobate și de FDA.
Medicamentul Keytruda, cel mai bine vândut de Merck, sprijină sistemul imunitar al organimsmului să lupte eficient, prin blocarea proteinei numite PD-1. Keytruda a fost aprobat pentru tratarea a mai mult de zece tipuri de cancer.
Cancer de col uterin, cea mai frecventă formă în rândul femeilor
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății cea mai frecventă formă de cancer în rândul femeilor este forma de col uterin, care se formează în celulele colului. FDA a aprobat medicamentul în urma unei cercetări medicale efectuată pe 1.060 de paciente. În cazul studiului, s-a constatat o reducere a ratei de mortalitate cu 41% față de tratamentul doar cu chimioterapie.
Keytruda a fost deja aprobat ca formă de terapie combinată pentru a trata pacienții care suferă de alte două forme de cancer. Compania estimează că medicamentul a generat vânzări de 25 de miliarde de dolari în 2023, potrivit Reuters.