Veste bună pentru utilizatorii Instagram. Își vor putea folosi NFT-urile în rețea

Sursa foto: Arhiva EVZ

Mark Zuckerberg a anunțat în cadrul conferinței SXSW (South by South West) că utilizatorii Instagram vor putea cât de curând să-și folosească NFT-urile în rețea.

Mark Zuckerberg a declarat că integrarea NFT-urilor în platforma Instagram este foarte potrivită, aceasta fiind o platformă dedicată în mare parte clipurilor video și fotografiilor. Acesta susține că vor exista mai multe metode prin care se vor putea aduce NFT-uri deja existente în rețea pentru a se putea seta fotografia de profil direct din propriul portofel. Această metodă este folosită în acest moment de Twitter.

Utilizatorii își vor putea de asemenea crea și propriile NFT-uri.

Primele discuții despre NFT-uri au avut loc în raport cu compania Meta, atunci când s-a discutat despre viziunea pentru metavers. Aici vor exista diverse bunuri digitale, de la hainele personajului din metavers, până la decorarea spațiilor virtuale.

Mark Zuckerberg nu a oferit deocamdată o dată a lansării NFT-urilor pe Instagram. 

În acest context, Stailer, startup-ul românesc cu ajutorul căruia își faci o programare în doar câteva secunde în cazul în care dorești un look nou, a anunțat că va lansa la începutul lunii iunie o nouă colecție unică de NFT-uri, Shine.

Colecția Shine va fi disponibilă pe blockchain-ul Elrond, iar NFT-urile se pot cumpăra atât cu moneda EGLD, cât și cu un card bancar. Cei care achiziționează NFT-uri din această colecție vor beneficia de reduceri de până la 35% la saloanele care participă în programul Stailer Ads.

„Stailer este un startup tech, care se bazează pe inovație și caută constant să aducă beneficii în plus utilizatorilor, să identifice cele mai bune oportunități pentru ei, dar și să susțină industria saloanelor de înfrumusețare din România. Colecția de NFT-uri este, spunem noi, o completare firească în tot acest parcurs inovativ pe care am încercat până acum să îl urmăm: am digitalizat peste 1.300 de saloane din întreaga țară, am oferit unelte gratuite care să le permită utilizatorilor accesul la serviciile de înfrumusețare dorite extrem de simplu și rapid, urmând ca de acum să ne concentrăm pe a îmbunătăți tehnologia și a continua extinderea Stailer în afara țării", a spus Andrei Ursachi, CEO & co-fondator Stailer.