Breaking News: Nu se mai folosesc cardurile de sănătate
- Antonia Hendrik
- 30 martie 2020, 20:39
Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat, luni seară, noi măsuri adoptate în sistemul medical. Printre acestea, în perioada stării de urgență nu vor mai fi folosite cardurile de sănătate, iar pacienții cu boli cronice nu vor mai fi supuși evaluărilor periodice.
Anunțul a fost făcut de Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului. Potrivit acestuia, au fost adoptate mai multe modificări în sistemul medical: În perioada stării de urgență, serviciile medicale, îngrijirile la docmiciliu pot fi acordate și validate fără cardul se sanatate.
Astfel, obligația pentru medicii de familie este modificată în sensul că nu mai este obligatorie transmiterea în platforma electronică în termen de 3 zile. Toate persoanele diagnosticate cu coronavirus pe teritoriul României beneficiază de servicii medicale indiferent de calitatea de asigurat sau nu a acestora.
Mai mult, sistemul medical din România va primi în regim de urgenţă medici, asistente şi infirmiere, fără să fie nevoie de concurs
Luni, ministrul Educaţiei, Monica Anisie a anunţat într-o videocinferinţă că întregul personal medical din şcoli şi universităţi a fost pus la dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică în perioada în care cursurile sunt suspendate. România începe în următoarele zile angajări masive în sistemul medical, fără să mai fie nevoie de concurs. Vorbim atât de medici, cât şi de asistente şi infirmieri. Ei vor fi în prima linie a luptei împotriva epidemiei de coronavirus.
Ionel Dancă: Sperăm că, după aceste clarificări, practic, toți cetățenii vor înțelege că este o facilitate în interesul celor aflați în dificultate și că Guvernul României adoptă toate măsurile necesare pentru cei care în această perioadă sunt afectați din punct de vedere economic de criza provocată de epidemia cu coronavirus.
Întorcându-ne la măsurile adoptate de către guvernul României pentru a combate și limita efectele epidemiei cu coronavirus din punct de vedere medical și sanitar, în această ședință de guvern au fost adoptate două hotărâri de guvern în domeniul sanitar; prima dintre acestea privește stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății pentru perioada de stare de urgență, și dați-mi voie să vă prezint câteva dintre prevederile acestui act normativ; chiar dacă sunt mai numeroase, acestea sunt foarte importante pentru modul de reglementare al relației dintre medic și pacient în această perioadă.
Astfel, potrivit acestei hotărâri de guvern, se prelungește aplicabilitatea contractului cadru pentru pachetele de servicii medicale contractate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, respectiv contractul cadru încheiat pentru perioada 2018-2019, se prelungește cu perioada stării de urgență.
Fără card de sănătate
De asemenea, în această perioadă nu va fi necesară folosirea cardului de sănătate, cardului național de asigurări sociale de sănătate. Practic, serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, materialele sanitare, medicamentele și dispozitivele medicale pot fi acordate și validate fără semnarea cu cardul național de asigurări sociale de sănătate.
Obligațiile prevăzute în acest sens pentru medicii de familie, pentru medicii care trebuiau să folosească acest card de sănătate, obligația acestora este modificată în sensul în care nu mai este obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate în termen de trei zile de la data acordării acestora, respectiv a eliberării serviciilor medicale și dispozitivelor medicale. O altă prevedere importantă inclusă în această Hotărâre de Guvern privește tratarea pacienților cu servicii medicale, materiale sanitare și medicamente necesare pentru persoanele diagnosticate cu COVID-19.