Una dintre cele mai aglomerate stații de metrou din București este cea de la Universitate. Primăria Generală a Capitalei a demarat un amplu program de modernizare a acesteia, care presupune montarea de scăpri rulante noi. În plus, la pasajul de la Pasajul de la Piața Presei Libere vor fi instalate lifturi noi.
Potrivit primarului general Nicușor Dan, scările rulante de la Universitate vor intra într-un amplu program de modernizare, care va costa câteva milioane de lei.
Acuatele scări rulante, vor fi înlocuite cu altele noi. În plus, lifturile de la un alt pasaj important din București vor fi modernizate și ele și nu vor mai putea fi un pericol pentru pasageri.
”Schimbăm scările rulante din Piața Universității și lifturile din pasajul de la Piața Presei Libere. Administrația Străzilor București a lansat în SEAP procedurile pentru cele două achiziții. Încă din 2008, de la modernizarea Pasajului Universității, cele opt scări rulante au avut probleme tehnice, fiind funcționale una sau două dintre ele de-a lungul timpului. Acum, vor fi achiziționate opt scări rulante noi, câte două pentru fiecare punct de acces din Piața Universității. Valoarea estimată a investiției este de 3.512.605 lei fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 03 august 2023”, a anunțat Nicușor Dan.
Lifturi noi pentru pasajul de la Piața Presei Libere
În cadrul programului de modernizare lansat de Primăria Generală a municipiului București, vor fi montate lifturi noi și la Pasajul de la Piața Presei Libere.
Licitația pentru acest proiect a fost deja publicată în Sisteml Electronic de Achiziții Publice, ofertele fiind așteptate pentru a fi depuse până la data de 14 iulie 2023.
”În ceea ce privește pasajul de la Piața Presei Libere, vor fi achiziționate două lifturi noi, ca urmare a faptului că cele vechi au fost vandalizate. Valoarea estimată pentru această achiziție este de 600.000 lei fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 14 iulie 2023”, a mai anunțat Nicușor Dan.
Metroul din București este administrat de sociatetea Metrorex, care se află în subordinea Ministerului Transporturilor. Rețeaua de transport subteran din capitala României are o lungime de 76,12 km și 62 de stații. În prezent, peste 20 la sută dintre călătorii care folosesc sistemul public de transport, folosesc metroul.
Primăria Capitalei nu poate să facă decât investiții indirecte la stațiile de metrou, cum ar fi accesul spre peroane.