VESTE BUNĂ de la Ecaterina Andronescu. MICROBUZE ȘCOLARE, din acest an, pentru elevii NAVETIȘTI

Cel puțin 2300 de microbuze școlare pentru elevii navetiști vor fi achiziționate de ministerul Educației Naționale în acest an de învățământ. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a declarat că banii pentru microbuze vor fi alocați de ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Prezentă la Constanța cu ocazia sărbătoririi centenarului Colegiului Național “Mihai Eminescu”, ministrul Ecaterina Andronescu a anunțat că, în acest școlar, după votarea bugetului, peste 2300 de microbuze vor fi distribuite pentru elevii din mediul rural care fac naveta la oraș. Răspunsul ei vine în contextul protestelor organizate de Asociația Elevilor din Constanța, despre revendicările privind subvenționarea de către Consiliul Județean Constanța a transportului județean pentru elevii navetiști.

“Nu știu despre protestul lor, dar pot să vă spun ce avem de gând să facem. În bugetul Ministerului Dezvoltării, pentru că acolo sunt toate investițiile pentru școlile noastre, sunt bani pentru 2.300 de microbuze. În această perioadă, noi analizăm la Ministerul Educației unde vor fi distribuite cele 2.300 de microbuze, cu prioritate acolo unde ele se impun ca să îi putem aduce pe elevi din mediul rural spre urban și poate chiar din urban spre școală”, a spus Ecaterina Andronescu.

Microbuzele școlare pentru elevii navetiști vor fi achiziționate chiar în acest an școlar. “În bugetul anului 2019. Deci după ce se aprobă bugetul în timpul acestui an școlar deja microbuzele vor fi contractate și livrate”,  a precizat ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronrescu.