Veste bună: Deficitul de cont curent a scăzut cu 20% în primele opt luni

Veste bună: Deficitul de cont curent a scăzut cu 20% în primele opt luni

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3,296 miliarde euro, în primele opt luni din 2011, în scădere cu 19,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, potrivit unui comunicat al Băncii naţionale a României (BNR).

Scăderea deficitului s-a produs în principal datorită reducerii deficitului balanţei comerciale cu 11,6% şi majorării excedentului transferurilor curente cu 20,1% (pe seama transferurilor nete ale administraţiei publice), potrivit unui comunicat de presă al Băncii naţionale a României (BNR).

Deficitul contului curent în perioada ianuarie-august 2011 a fost finanţat în proporţie de 34,2 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România.

Investiţiile directeale nerezidenţilor au înregistrat în primele opt luni un volum de 1,126 miliarde euro (în scădere cu 52% faţă de perioada ianuarie-august 2010).

Datoria externă pe termen mediu şi lung era de 75,612 miliarde euro la 31 august 2011 (78,2 la sută din total datorie externă), în creştere cu 3,7 la sută faţă de 31 decembrie 2010.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2011 nivelul de 21,086 miliarde euro (21,8 la sută din total datorie externă), mai mare cu 7,8 la sută faţă de 31 decembrie 2010.

Ne puteți urmări și pe Google News