Mult mai bună decât zicala lui Mircea Badea - „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul” - mi se pare cea a lui Raymond Poincaré: „Mais que voulez-vous? Nous sommes ici aux portes de l’Orient ou tout est pris a la legere”. Replica i-a plăcut aşa de mult lui Mateiu Caragiale încât a pus-o drept motto în celebra sa carte „Craii de Curtea-Veche”.
Poincaré, viitorul preşedinte şi prim-ministru al Franţei, a fost mult timp avocat. A ajuns şi în România, unde a reprezentat partea austriacă în procesul privind fraudele comise cu prilejul concesiunilor de căi ferate. La aflarea verdictului, a rostit aceste vorbe celebre: „Ce vreţi, suntem aici la porţile Orientului, unde totul se înfăţişează mai puţin grav...”.
Da, într-adevăr, nimic nu sperie un român adevărat neaoş. Pentru orice există o soluţie, o variantă, nu există nimic grav care să nu poată fi rezolvat. O mentalitate care a făcut carieră.
Nu degeaba francezii au rămas proşti când la montarea liniilor Citroën pentru Oltcit românii îi încurajau: „Merge şi aşa”. Aproape zilnic aud cuvinte de ocară, de batjocură la adresa poporului român. Că este hoţ, necinstit, că aici, în România, nimic nu se poate realiza fără ciubuc, bacşiş, şperţ. Că trăim în ţara lui comision. Românii nu au fost aşa dintotdeauna. E drept, cinstea şi onoarea au funcţionat pe aceste plaiuri numai sub regimuri dictatoriale, sub tirani. E cazul lui Vlad Ţepeş, al lui Antonescu, al lui Ceauşescu etc. Cred că sufletul românului a fost pervertit de comunişti. Iată ce scrie într-o „Notă a serviciilor de informaţii americane”, care a fost împărţită piloţilor americani în 1943, în cazul în care ar fi fost doborâţi pe teritoriul românesc. „Poporul român, în special ţăranii, sunt cinstiţi, prietenoşi, buni şi ospitalieri cu străinii. Ei îi iubesc pe francezi, englezi şi americani şi se tem de ruşi. (...) Daţi-le mâna prieteneşte şi zâmbiţi-le. Spuneţi-le: «Bună ziua. Eu sunt aviator american».
Românii sunt un popor cu mare demnitate naturală şi îi respectă pe aceia care sunt la fel ca ei. Când vă apropiaţi de ei, salutaţi şi daţi mâna cu fiecare. (...) ţăranii români devin foarte ostili dacă prind pe cineva furând din ogoarele lor, aşa că trebuie să evitaţi să luaţi ceva de pe câmp, fără să fie absolut necesar, iar dacă o faceţi, să fiţi atenţi să nu vă prindă, deoarece ar putea avea o părere mult mai proastă despre un om care fură bucate de pe câmp, decât despre un aviator evadat, mai ales că furtul îi cauzează o pagubă directă”. Mai vreţi dovezi?
Întâi am dat vina pe comunism, care ne-a pervertit sufletele, le-a ciuntit. Apoi pe tranziţie, pe capitalism, iar acum pe criză. Cred că e vorba de cu totul altceva. De o criză morală, spirituală. Am fost săraci sub comunism, dar parcă mai eram oameni! Acum suntem nişte umbre. Fără suflet şi fără coloană vertebrală!
Da, suntem în afara lumii, asta deşi putem călători în Europa cu buletinul. Devenim, din popor, populaţie. Nu mai avem reacţii fireşti, organice. Ne lipsesc orizontul, ţelul, ni se tocesc simţurile. Totul începe să se reducă la instincte primare, precum foamea, setea, sexul… Facem drumul înapoi în civilizaţie. Din Renaştere coborâm spre Epoca de piatră, spre Neanderthal! Nu ştim să ne mai bucurăm sincer. Respingem dragostea şi ajutorul semenilor, cu teama că poate o fac cu vreun scop anume, cu vreun interes. Ce s-a întâmplat cu noi?
Recomandările noastre
