Verdictul în cazul „Oprescu“, în două săptămâni

Verdictul în cazul „Oprescu“, în două săptămâni

Comisia de etică a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila“, din Bucureşti, a dezbătut ieri acuzaţiile de falsificare a dosarului pentru titlul de profesor universitar aduse medicului Sorin Oprescu de jurnaliştii de la „Cotidianul“.

„În cazul în care comisia găseşte că este real ce s-a scris, face un raport conducerii Universităţii şi se transmite Ministerului Educaţiei“, a declarat, pentru EVZ, rectorul UMF, Florian Popa.

Comisia s-a reunit la cererea lui Oprescu, după apariţia în ediţia de marţi a ziarului „Cotidianul“ a unui articol în care senatorul este acuzat că a promovat la gradul de profesor universitar în cadrul Clinicii de chirurgie de la Spitalul Universitar, în februarie 2000, fără a avea numărul necesar de lucrări publicate în reviste de specialitate.   La ieşirea de la audieri, Oprescu a respins încă o dată acuzaţiile. Potrivit acestuia, în momentul înscrierii pentru postul de profesor, portofoliul său de lucrări ştiinţifice publicate depăşea cu mult limita minimă impusă. „Nu este în niciun fel de dosar falsul pe care se spune că l-ar fi făcut Oprescu. Eu n-am trăit nici cu falsitate şi nici în golănie“, a afirmat Sorin Oprescu, plasând acuzaţiile în contextul alegerilor din cadrul Universităţii, la care el participă.

Rectorul Florian Popa a precizat pentru EVZ că, în 2000, când Oprescu a participat la concursul pentru obţinerea titlului de profesor, figura la Biblioteca Centrală Americană - care indexează toate lucrările ştiinţifice apărute în lume - cu un număr impresionant de 21 de articole ştiinţifice.

Ne puteți urmări și pe Google News