Verdictul dosarului "FNI" va fi dat de judecători abia în 2009

Magistraţii Curţii Supreme vor începe judecarea dosarului "FNI" pe 9 martie, anul viitor.

Acesta este termenul fixat de judecători pentru soluţionarea cauzei, aflată în stadiul de recurs, după ce Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o pe Ioana Maria Vlas la 10 ani de închisoare.

Până una-alta, săptămâna trecută s-a consemnat un nou episod din serialul „Dosarul fără sfârşit“, atunci când, ajunsă la Curtea Supremă, cauza a solicitat din plin resursele fizice ale personalului angajat al instituţiei. Concret, TIR-ul care a fost folosit pentru transportul celor peste 3.000 de volume, cât conţine, în prezent, dosarul „FNI“, a fost descărcat de grefierii şi prim-grefierii secţiei penale a instanţei supreme, grefieri de la Curtea de Apel Bucureşti şi de la Tribunalul Capitalei, o parte dintre şoferii de la Curtea Supremă, cât şi personalul de la întreţinere.

Volumul mare al dosarului se datorează, spun autorităţile, numărului impresionant de acte doveditoare ale calităţii de păgubiţi a celor peste 130.000 de investitori, dar şi actelor de urmărire penală, rechizitoriilor întocmite de procurori, şi, nu în ultimul rând, deciziei Curţii de Apel care are nu mai puţin de 2.000 de pagini.

În dosarul „FNI“, Ioana Maria Vlas a fost condamnată de judecătorii instanţei de apel la 10 ani de închisoare pentru înşelăciune şi abuz în serviciu, timp de cinci ani având îngrădite anumite drepturi.