Veolia România susține lupta împotriva plasticului printr-o dioramă multimedia expusă la Muzeul Național de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”

Veolia România, parte a grupului Veolia, expert global în gestionarea optimizată a resurselor, inaugurează astăzi, la Muzeul Național de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”, o instalație interactivă menită să atragă atenția asupra impactului plasticului în ecosistemele acvatice. Cu ocazia lansării dioramei, biletul de intrare la Muzeul Antipa, poate fi plătit în data de 17 noiembrie 2018 și în pungi de plastic (minim 20 de pungi din plastic folosite în schimbul unui bilet de intrare) care vor fi colectate spre reciclare.

Proiectul găzduit de Muzeul Antipa se află în linie cu inițiativa internațională a Grupului Veolia, sub promisiunea de brand „Regenerăm Planetă”, are ca scop informarea oamenilor în legătură cu consumul de plastic și impactul acestuia asupra mediului. Prin această inițiativă, Grupul Veolia își propune să tragă un semnal de alarmă astfel încât oamenii să regândească relația cu resursele și să încurajeze acțiunile de protecție a mediului.

„Activitatea Grupului Veolia este indisolubil legată de protecția mediului. Atât la nivel global, cât și la nivel local Grupul este preocupat să reducă la minimum impactul activităților sale asupra mediului, prin dezvoltarea de noi tehnologii și prin oferirea unor exemple de bune practici. Proiectul realizat alături de Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa reiterează implicarea companiei în lupta împotriva unui dintre cei mai feroce prădători ai apelor, plasticul. Încurajăm o utilizare redusă a plasticului, dar și un consum moderat al fiecărei picături de apă”, a declarat Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România.

Referindu-se la acest proiect, Dr. Luis Ovidiu Popa, director general al Muzeului Național de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”, a declarat:  „Este cunoscut faptul că astăzi, ecosistemele şi speciile dispar mult mai rapid din cauza exploatării excesive a resurselor, a  poluării precum și a schimbărilor climatice de care suntem şi noi responsabili. În acest context, prin proiectul dioramei interactive dorim să atragem atenția publicului asupra efectului distructiv pe care poluarea cu deșeuri din plastic îl poate avea asupra ecosistemele acvatice,”.

Instalația „Plasticul, noua specie de prădător acvatic” constă într-o dioramă interactivă care funcționează ca un acvariu ce permite, la apropiere, revelarea modului în care viziatorii își pun amprenta asupra mediului.

Pentru a face trecerea de la o rațiune a consumului de resurse la o abordare de utilizare și recuperare a acestora în economia circulară actuală, Veolia proiectează și implementează soluții menite să îmbunătățească accesul la resurse, protejând în același timp și reînnoind aceleași resurse.

Diorama a fost gândită în colaborare cu Modulab, un laborator specializat în realizarea de astfel de instalații interactive care îmbină arta, designul şi tehnologia și își propune să accentueze discuția despre poluarea mediului și necesitatea reducerii consumului de plastic.

Proiectul Veolia Romania vine în contextul în care ecosistemele acvatice sunt invadate de plastic. Cifrele sunt îngrijorătoare și se estimează că, până în 2050, numărul gunoaielor îl va depăși pe cel al peștilor, în condițiile în care 5.000 de miliarde de resturi de plastic plutesc în ocean, iar peste trei miliarde de oameni depind pentru a trăi de resursele din mediul acvatic. Tot până în 2050, din cercetările realizate de UN Environment, organizația Națiunilor Unite specializată în probleme de mediu, reiese că 99% din păsările marine vor fi ingerat o formă de plastic.                

Un studiu realizat de Plastics Europe* pe tema producției de plastic în Europa arată că, în 2016, de exemplu, s-au înregistrat 60 de milioane de tone de materiale plastice, acestea fiind folosite pentru: ambalare (39,9%), construcții (19,7%), industria automobilelor (10%), gospodărie și ale activități recurente (4,2%). 

Un raport recent al Eurostat* arată că, la capitolul impact asupra mediului, România se află pe primul loc între țările din Uniunea Europeană care produc cel mai mic număr de deșeuri municipale, cu 261 de kg/locuitor. România urmează să reducă din consumul de plastic odată cu adoptarea legislației UE privind deșeurile (Directiva (UE) 2015/720), urmând ca, de la 1 ianuarie 2019, pungile de transport cu mâner din plastic subțire și foarte subțire să fie interzise.

Diorama interactivă “Plasticul, noua specie de prădător acvatic” dezvoltată la inițiativa Grupului Veolia poate fi vizitată între orele 10:00 și 18:00, de marți până vineri și între orele 10:00 și 19:00, sâmbătă și duminică, în perioada 16 noiembrie – 16 decembrie 2018. 

*** Despre Grupul Veolia

Grupul Veolia este lider global în gestionarea optimizată a resurselor. Cu aproape 169.000 de angajați în întreaga lume, Grupul proiectează și oferă soluții de gestionare a apei, deșeurilor și energiei, care contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților și a industriilor. Prin cele trei linii de business complementare, Veolia contribuie la dezvoltarea accesului la resurse, la păstrarea resurselor disponibile și la refacerea acestora.

În 2017, grupul Veolia a furnizat apă potabilă pentru 96 de milioane de persoane și servicii de epurare a apelor uzate pentru 62 de milioane de oameni. Tot anul trecut, Veolia a produs aproape 55 de milioane de megawați de energie și a transformat 47 de milioane de tone metrice de deșeuri în materiale și energie noi. Veolia Environnement (listată pe bursa Euronext Paris: VIE) a înregistrat în 2017 venituri consolidate în valoare de 25,12 miliarde de euro (30,1 miliarde USD). www.veolia.com

Pe lângă introducerea tehnologiei în procesul de reciclare a plasticlui, inițiativa internațională a Grupului Veolia vizează educarea clienților în legătură cu consumul acestuia, oferind consultanță când vine vorba de reducerea deșeurilor din plastic și reciclarea acestora. Obiectivul acestei inițiative este acela de a transforma plasticul într-o materie primă secundară, prin sprijinirea clienților în tot procesul de colectare și sortare a deșeurilor de plastic. Astfel, fiind implicați în procesul de pregătire a materialelor reciclate, clienții înțeleg nevoia prelucrării plasticului pentru ai oferi o nouă utilizare.  

*PlasticsEurope, Association of Plastics Manufactures, ,,Plastics – the facts 2017”, 2017 *Eurostat, ,,Packaging and packaging waste”, 2018