Veniturile din sistemul sanitar ar putea creşte din vară

Ministerul Sănătăţii va colabora cu Federaţia Sanitas, astfel încât să fie reglementat "pozitiv" modul de acordare a sporurilor salariale, iar din a doua jumătate a anului să se poată realiza şi o majorare a veniturilor, a declarat ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu.

"Ca ministru, susţin majorarea veniturilor personalului din sănătate, ca mod de a asigura o bună funcţionare a sistemului sanitar. După acordarea unei majorări de 100 de lei, încă de la începutul anului 2015, vom colabora cu Federaţia SANITAS astfel încât să reglementăm în mod pozitiv acordarea sporurilor salariale, iar din a doua jumătate a anului să putem veni şi cu o majorare a veniturilor", a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit unui comunicat postat pe site.

Totodată, Ministerul Sănătăţii va susţine demersurile Sanitas privind elaborarea şi aplicarea unui nou regulament de sporuri pentru sistemul sanitar.

"Ministerul Sănătăţii va supune dezbaterii publice, săptămâna aceasta, condiţiile de exercitare în regim independent a profesiilor de asistent medical generalist, moaşă, asistent medical în spitalele publice", precizează comunicatul de presă. Au fost analizate şi celelalte revendicări ale Sanitas privind reglementarea funcţionării reţelei de medicină şcolară, respectarea normativelor de personal şi asigurarea unei finanţări adecvate a unităţilor sanitare publice de stat. Aproximativ 150 de reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas au protestat marţi la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Ministerul Sănătăţii, pentru a atrage atenţia asupra problemelor existente în sectorul sanitar din România, informează www.agrepres.ro.

  ”Principalele revendicări sunt legate de creşterea salariilor şi a veniturilor, îmbunătăţirea legislaţiei privind salarizarea, realizarea unui Regulament de sporuri şi o finanţare adecvată pentru toate unităţile spitaliceşti. De asemenea, solicităm deblocarea posturilor din sistem, pentru că, la ora actuală, se înregistrează o criză acută a personalului din Sănătate. Am ales această zi pentru pichete deoarece am vrut să marcăm Ziua Mondială a Sănătăţii, sărbătorită în fiecare an la data de 7 aprilie”, a declarat Marius Sepi, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas.