Venezuela: Hugo Chavez s-a rugat la Dumnezeu să îi cruțe viața. ”Mai am multe de făcut pentru această țară”
- Luciana Pop
- 6 aprilie 2012, 21:46
Președintele Venezuelei, Hugo Chavez, s-a rugat la Dumnezeu, în timpul unei slujbe publice, să îi cruțe viața, după tratamentul împotriva cancerului, la care a fost supus din nou, în Cuba.
Reîntors în țară, Chavez a făcut o rugăciune publică, în care i-a cerut lui Dumnezeu să îi cruțe viața. Liderul de la Caracas a izbucnit în lacrimi și, cu vocea gâtuită de emoție, a început să se roage și să îi elogieze pe revoluționarul Che Guevara și pe eroul sud-american Simon Bolivar, scrie ”The Guardian”.
”Dă-mi coroana Ta, Iisuse. Dă-mi Crucea Ta, spinii Tăi, astfel încât să pot sângera. Dar dă-mi viață, pentru că mai multe de făcut pentru această țară și pentru acest popor. Nu mi-o lua încă”, a spus Chavez printre lacrimi. Nu se cunosc multe despre starea în care se află președintele venezuelean, însă presa din SUA a scris că o serie de complicaţii la nivel intestinal au apărut după ce Chavez a fost supus primului tratament de radioterapie luni, la Havana. În vârstă de 57 de ani , Hugo Chavez a suferit trei operații în mai puțin de un an și mai multe ședințe de chimioterapie. Boala sa intervine în contextul în care în Venezuela sunt programate, la 7 octombrie, alegeri prezidențiale.