Veneţia, salvată în 2 ani de la înec

Veneţia, salvată în 2 ani de la înec

Oraşul îndrăgostiţilor se scufundă pe zi ce trece şi doar nişte baraje ar face că unul dintre cele mai frumoase locuri din lume să nu devină amintire.

Faimosul Oraş al Apelor, situat în nord-estul Italiei, s-a scufundat considerabil în ultimul secol din cauza extragerii apei din pânza freatică, notează BBC. În prezent, Veneţia este supusă inundaţiilor regulate, iar Asociaţia pentru protecţia şi conservarea mediului Italia Nostra acuză guvernele italiene care s-au succedat că au subestimat efectele devastatoare ale proiectelor de dezvoltare asupra frumosului oraş. Aceeaşi asociaţie a solicitat Organizaţiei Naţiunilor Unite să includă Veneţia pe lista oraşelor ameninţate cu dispariţia.

Un raport al Italia Nostra mai acuză navele de croazieră gigantice că deteriorează fundaţiile clădirilor prin siajele pe care le creează, în contextul în care numai până în anul 2011 toate marile monumente din Piaţa San Marco au avut de suferit de pe urma porumbeilor.

Potrivit Italia Nostra, singura modalitate de a micşora presiunea asupra Veneţiei ar fi reducerea numărului de turişti! De câţiva ani, oraşul italian se confruntă toamna şi iarna cu zeci de inundaţii- fenomen cunoscut sub numele de "acqua alta" (apă înaltă), fapt care duce, potrivit specialiştilor, la scufundarea oraşului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Previziunile unora dintre specialişti estimează că oraşul va dispărea sub ape până în 2090, dar alte previziuni, mai alarmante, spun că totul se va petrece rapid şi cu mult mai devreme. Presa italiană subliniază că nimeni nu ştie cu adevărat care va fi tendinţa de scufundare a Veneţiei în viitor, dar dacă nivelul mării va continua să crească în acelaşi ritm ca acum, este posibil ca, în următorii 20 de ani, oraşul să ajungă să se scufunde cu 80 de milimetri faţă de înălţimea medie a apei din lagună. Mareele sau "acqua alta" au provocat inundaţii terifiante în 1964 şi în 1997, an în care oraşul a trecut prin 100 de inundaţii. Previziuni sumbre

Veneţia are o structură geologică extrem de fragilă, iar cele peste 400 de poduri care asigură legătura între cele două maluri ale canalelor sunt singurul liant care ţine insula laolaltă.

Potrivit BBC, o echipă care a lucrat la proiectul de monitorizare a nivelului apei din Veneţia a utilizat o combinaţie de informaţii redate de GPS şi satelit pentru a cartografia şi a demonstra modul în care oraşul este afectat de ape. Receptoarele GPS au oferit măsurători precise, care au fost utilizate pentru a reda modificările produse de-a lungul timpului. Analiza a indicat că, în anii 2000, oraşul se scufunda în medie cu 1-2 mm pe an, în timp ce alte porţiuni ale lagunei se adânceau anual cu 3-4 mm.

Pe termen lung, însă, oamenii de ştiinţă spun că Veneţia va avea mereu probleme. În cele din urmă tot cercetătorii sunt cei care proclamă un adevăr trist şi întrucâtva poetic: "S-a ştiut dintotdeauna că timpul oraşului este limitat"! 400 de poduri reprezintă singurul liant care ţine insula laolaltă

Există un plan de salvare

În pofida problemelor aparent fără soluţie cu care se confruntă oraşul, există un plan care prevede ca problema să fie remediată până în 2014 prin crearea unor baraje, iar ultimele informaţii furnizate de sateliţi ar trebui să ajute oficialităţile să îmbunătăţească planul pentru protejarea oraşului, spun specialiştii de la Institutul de Oceanografie din California, citaţi de BBC.

Noua barieră proiectată să împiedice pătrunderea apei în lagună nu face faţă la creşterea nivelului mării. Din păcate, până în prezent niciun efort ingineresc nu a produs încă o soluţie permanentă pentru problema scufundării Veneţiei. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/2zDbiLs9Juc?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>