INTERESANT! Vegetarienii vor avea un cartier de locuinţe special NUMAI al LOR. Aflaţi unde şi care sunt condiţiile

Dacă sunteți un vegetarian convins care nu mai poate suporta mirosul de carne gătită sau chiar gândul de a trăi lângă cineva care îi place să consume carne, aveţi şansa să locuiţi într-un complex dedicat doar celor care au ales să trăiască aşa.

Veda Village, este un proiect de construcție în curs de desfășurare în suburbiile din Sankt Petersburg, Rusia, şi a fost proiectat pentru vegetarieni care doresc să practice un stil de viață sănătos și etic într-o comunitate cu circuit închis. Prima și cea mai importantă cerință de a cumpăra sau închiria un apartament aici este să fii vegetarian.

Clienții vor fi supuși interviurilor agenților de vânzări și dacă nu reușesc să-i convingă că sunt adevărați vegetarieni, cererea lor va fi respinsă. Dar o dietă fără carne nu este singurul lucru necesar pentru a câștiga un loc în Veda Village. Potrivit dezvoltatorilor, fumatul și consumul de alcool în complexul rezidențial sunt de asemenea interzise.

"Principalul lucru despre acest complex este o oportunitate de a trăi și de a evolua împreună cu oameni asemănători", a declarat Maya Podlipskaya, directorul Veda Village, agenției ruse TASS. "Dacă sunteți vegetarieni, sunteți bineveniți".

Veda Village își propune să devină o comunitate durabilă a cărei locuitori vor deveni autosuficienți în ceea ce privește energia, apa, tratarea deșeurilor și producția de alimente. Complexul de apartamente va dispune de un centru de yoga, sală de gimnastică, spa, magazine, facilități de zi, centru de educație, precum și un restaurant vegetarian.

Două dintre cele șapte clădiri de apartamente cu mai multe etaje din Veda Village au fost deja finalizate, altul planificându-se să fie finalizat la începutul anului viitor. Întregul complex va putea găzdui până la 210 de familii.

Veda Village este primul complex vegetarian din Rusia, dar nu este singurul din lume. În India, cererea pentru astfel de dezvoltări datează de la începutul anilor 2000, prima fiind construită la Chennai, în 2012. Și ei cer ca potențialii cumpărători să fie vegetarieni convinşi, potrivit odditycentral.com.