Vedetele vor schimbarea majoră în România. De ce merg să voteze

Le-am auzit cântând pe scenă, despre țară, despre satul românesc, despre dor. Dar și vedetele muzicii populare au drept de vot. Jurnaliștii Evenimentului zilei au stat de vorbă cu acestea pentru a vedea cu ce gânduri se duc duminică la urne, dar și ce melodie din bogatul lor repertoriu li se potrivește candidaților la funcția de președinte al României.

Laura Lavric

Născută în inima Moldovei, vedeta de muzică populară se duce duminică să voteze cu gânduri bune. „Cred că toată lumea se duce cu astfel de gânduri. Nu sfătuiesc pe nimeni cum să voteze”, a mărturisit Laura Lavric pentru EVZ.

 Toți trebuie să punem umărul să salvăm România

Artista așteaptă și își dorește ca românii să vină acasă și să nu se mai taie pădurile. „În curând nu o să mai avem aer. Mi-aș mai dori să avem liniște și pace. Nu atâta scandal. Este prea multă ură între oameni. Iar aceste scandaluri ne afectează pe toți. Dintr-un scandal nu poate să iasă nimic bine. Dacă la conducerea țării e atâta scandal, la ce să mai spere oamenii? Mi-aș dori liniște la partide și toți să pună umărul să salvăm această țară. Eu când văd că se taie pădurile, parcă mi se taie o bucată de suflet. Sunt miniștri care se ocupă de mediu – ei ce fac? Stau numai în birou? În ce țară trăim de am ajuns să ne împușcăm pădurarii? În cei 70 de ani pe care îi am, nu am văzut așa ceva. Este ceva îngrozitor ce se întâmplă acum în țară” a povestit aceasta.

 Trebuie să știm ce votăm

Doamna cântecului popular bucovinean a povestit cu amărăciune jurnaliștilor EVZ drama prin care trec românii din Diaspora. „Să nu credeți că cei plecați din țară o duc bine acolo. Muncesc foarte mult și sunt tratați ca niște sclavi. Așa mi-au povestit mie românii care sunt plecați peste granițe. M-am întâlnit cu ei în multe țări... Sunt atâtea probleme care așteptăm să fie rezolvate, dar speranța moare ultima. Este trist că mulți români merg să voteze numai ca să fim prezenți și nu știu ce votează”.

 Candidații la prezidențiale se ascund Laura Lavric este de părere că anul acesta candidații au fugit de dezbaterile electorale. „Altă dată erau dezbateri înainte de vot. Puteai să tragi o concluzie în urma discuției dintre ei. Acum se ascund. Nicio dezbatere. Concurența înseamnă progres. De ce nu vor dezbatere? Eu nu mă tem să urc pe scenă cu colegi mai buni decât mine. Dacă refuzi o dezbatere înseamnă că nu ești sigur pe tine”, conchide artista.

 Dedicație pentru candidați Artista le-ar dedica candidaților la alegerile prezidențiale un cântec nou de-al ei, „Țară bogată, frumoasă”.

„Cred că am spus tot cu această strofă, chiar mai mult decât ar fi trebuit” Laura Lavric.

„Țară bogată, frumoasă Cheamă-ți toți copii acasă Decât la străini cu dorul Noi lucrăm la noi ogorul Lume dragă, nu ne rupe rădăcina Să nu ne găsim odina”

VETA BIRIȘ

Artista a mărturisit jurnaliștilor de la Evenimentul zilei că încă nu s-a hotărât dacă va vota în primul tur. „Nu m-a convins niciun candidat încă. O să văd cine se califică în finala de pe 24 noiembrie. Acum pe 10 noiembrie este semifinala, ca la concursurile de talente. Vom vedea care sunt cei mai talentați pentru a intra în turul 2”.

Politicienii uită de unde au plecat

Referitor la scandalurile din ultima vreme de pe scena politică, artista este de părere că acestea nu fac bine poporului român. „Dacă politicienii dau exemplul din ultima vreme de pe scena politică către popor, nu știu dacă fac bine. Eu sunt un om simplu de la țară și chiar nu-mi place ce văd la televizor, mult prea multe înjurături și prea puțină educație. Nu mi-am părăsit satul nicio clipă. Sunt mereu în mijlocul sătenilor mei și le tot ascult păsurile. Este trist că politicienii au uitat de unde au plecat și nu realizează faptul că oamenii i-au ales, să zicem pe cei mai buni dintre cei mai buni. Nu știu de ce evită politicienii să se întoarcă cu fața către țăranul român, către poporul român”, este de părere Veta Biriș.

 Dedicație pentru candidați

Le-aș dedica candidaților la alegerile prezidențiale melodia „Așa-i românul” „O rugăciune către ceruri zboară, o rugăciune către Dumnezeu Mă rog acuma pentru a mea țară Și pentru tine drag poporul meu”

Irina Loghin

Supranumită regina muzicii populare, Irina Loghin a fost în perioada 2000-2004 deputat, iar în perioada 2004-2008 senator. A încercat să ajute artiștii români și bătrânii, dar nu a mai dorit să candideze pentru un al treilea mandat. Întrebată de jurnaliștii EVZ dacă va merge să voteze, a spus că „voi merge. pentru o speranță mai bună! Pentru candidații la alegerile prezindențiale cred că li s-ar potrivi romanța „O Doină”. Să nu uite melodiile vieții care sunt foarte frumoase”, a spus artista.