Vedetele de ieri, anonimii de azi. Mari fotbaliști români „dispăruți” în „Triunghiul Bermudelor”

Există o categorie de fotbaliști care, după ce se retrag din activitate, se rup total de fenomen și se îndreaptă către alte îndeletniciri.

Uzura psihică și fizică acumulte pe teren, lipsa timpului liber îi determină să privească fenomenul doar la televizor. Nu toți fotbaliștii ajung antrenori, manageri sau președinți de cluburi. Unii dispar din luminile reflectoarelor.

Sunt câteva exemple în fotbalul românesc de jucători importanți, care au îmbrăcat tricoul echipei naționale, și în ultimii ani au dispărut într-un „Triunghi al Bermudelor”. Firi introvertite, au decis să nu se mai apară în mass-media și au rupt orice legătură cu suporterii.

În capul listei se află Adrian Ilie (45 de ani), considerat a fi cel mai mare talent al fotbalului românesc ce i-a urmat lui Gică Hagi. Olteanul a trecut în carieră pe la Steaua, Galatasaray, Valencia, Deportivo Alaves, Beșiktaș, Zurich și Germinal, iar la națională a evoluat în 55 de partide și a marcat 13 goluri. S-a retras la 31 de ani, din cauza accidentărilor, și în 2007 a venit la Steaua, ca manager sportiv. N-a rezistat prea mult și a decis să plece de la echipa unde se consacrase ca fotbalist.

În ultimii ani a acordat extrem de puține interviuri. „Cobra” n-a iubit niciodată mass-media, cu care a evitat să vorbească de câte ori a avut ocazia. În 1999, s-a supărat după ce într-un ziar s-a scris că are o relație cu Dana, pentru că tatăl acesteia era un milionar cu proprietăți în Poiana Brașov. Cei doi au rămas împreună, s-au căsătorit, iar Ilie a dezvoltat afaceri în Poiană. Anul trecut s-a zvonit că revine în fotbal, într-o funcție de conducere la Pandurii Târgu Jiu, dar nimic nu s-a concretizat până la urmă.

Niculescu a devenit ecologist la Sibiu

Radu Niculescu (44 de ani) este un alt „dispărut” celebru. Un atacant foarte talentat, care a trecut pe la Universitatea Craiova, FC Național, Steaua, Dinamo, Rapid, Galatasaray. Pentru echipa națională a evoluat de 15 ori și a punctat de două ori. S-a retras în 2004 și în ultimii ani s-a ocupat de diverse afaceri în orașul natal, Sibiu. A devenit subiect monden după ce a început o relație cu Dana Petrescu, fosta soție a lui Dan Petrescu. Cei doi erau coechipieri la acea vreme, la încpeutul anilor 2000, la FC Național. Ulterior, „Bursucul” a divorțat de Dana.

Niculescu și-a făcut o pasiune din ecologie și a devenit consilier local, în 2016, în localitatea sibiană Turnu Roșu, din partea Partidului Verde. Este căsătorit și are două fete.

La fel ca Adrian Ilie și Radu Niculescu, Iulian Filipescu (45 de ani) a jucat și el cot la cot cu membrii „Generației de Aur”. A intrat în fotbalul mare la Steaua, s-a transferat la Galatasaray, apoi a devenit om de bază la Betis Sevilla. A mai trecut pe la FC Zurich și Duisburg, acolo unde s-a retras în 2008.

„Felipe” s-a stabilit în Spania

La națională a jucat de 52 de ori și a marcat o dat. Fundaș central, sau om de flanc defensiv stâng, „Felipe” a încheiat conturile cu prima reprezentativă după o experiență traumatizantă. A jucat în dezastrul cu Danemarca (2-5) din 2003, și a făcut-o catastrofal, la fel ca mulți dintre coechipierii săi. A fost criticat dur în presă și de suporteri și n-a mai vrut să audă de România după acel episod.

S-a stabilit în Spania, locuiește aproape de Oviedo, este căsătorit și mai ține legătura cu foștii săi coechipieri și pieteni de la Steaua: Adrian Ilie, Costel Gâlcă și Marius Lăcătuș. A făcut Școala de Antrenori în Spania, a început la echipa sub 14 ani a celor de la Oviedo și a abandonat după ce a fost concediat.

Drama lui Tibi Ghioane

Tiberiu Ghioane a fost un fotbalist care s-a afirmat în Ucraina, la Dinamo Kiev, acolo unde a ajuns după ce evoluase la Tractorul Brașov și Rapid. 10 ani, între 2001 și 2011 a jucat mijlocașul pentru dinamoviști, timp în care a îmbrăcat tricoul naționalei României de 20 de ori / 2 goluri.

Ghioane, un introvertit, a stat departe de lumina reflectoarelor și s-a pierdut în anonimat după ce s-a retras din activitate. În 2005, a suferit un accident vascular cerebral. Internat în spital, medicii i-au descoperit un cheag de sânge la creier. A revenit pe teren, după o perioadă de inactivitate și și-a recâștigat locul la Dinamo Kiev și reprezentativa României.

În copilărie, Tiberiu Ghioane a suferit o traumă. Tatăl său, șofer de tir, a dispărut în timpul unei curse, în Austria, și nu s-a mai întors niciodată acasă.