Prezentatorul de la Pro Tv, Cabral Ibaka a povestit pe blogul personal un episod nefericit din viața sa, când a fost implicat într-un accident de circulație.
Cabral a fost implicat în accident, miercuri seara, pe autostrada Bucureşti-Ploieşti.
Vedeta a povestit cum s-a ciocnit de un parapet în timp ce efectua o manevră de depășire a unui autoturism Dacia.
Motivul pentru care Cabral a ricoșat în parapet a fost din cauză că șoferul autoturismului Danica papuc a făcut manevră bruscă.
Din fericire, prezentatorul emisiunii ”Ce spun românii”, difuzată la Pro Tv, se află în afara oricărui pericol.
Iată cum relatează vedeta pe blogul personal desfășurarea evenimentului:
„Azi noapte mă întorceam prin Ploiești. Prefer varianta cu autostrada, pun pe cruise și nu stau cu stres prin toate satele prin care te aștepți oricând să-ți sară vreun Trandafir beat cui în față.
Ploua sănătos azi noapte. Și o noapte din aia întunecată, rece și câinoasă, de te simți pedepsit că nu ești acasă.
85km/h pe GPS, cânta Magic!. Știi piesa, sper… Kiss me!
Ajung lent din urmă o Dacia Papuc încărcată cu ceva, iar ceva-ul acoperit cu o folie de plastic ce flutura ca steagurile albastre-galbene-roșii când cu roșu-galben-și-albastru. Wink-wink.
Când aproape că ajung în paralel, mă trag și mai în stânga benzii, să-i arunc omului cât mai puțină apă.
Și fix când aproape ajung cu botul mașinii în dreptul ușii lui, omul frânează brusc și trage stânga de volan.
Mi-a înghețat. Inima.
I-am trântit o frână din toată inima mea de copil, am tras și mai tare stânga către parapetul de pe mijlocul autostrăzii, în timp ce mă gândeam că-i păcat să ne facem terci în așa noapte urâtă.
În secunda următoare trece prin fața mașinilor noastre un bursuc. Un urs. Un câine. Un vulp. Un mă-sa pe gheață de blănos sinucigaș, că nu știu ce era!
Al meu cu papucul o pierde, se răsucește de fund și intră în parapet cu partea dreaptă a mașinii.
Eu frânez la milimetru de el și de parapet. Nu-mi venea să cred c-am oprit mașina fără… buf!. Totul s-a întâmplat pe o distanță foarte mică, într-un timp foarte scurt.
Dau avarii.
Omul se dă jos din mașină, își pune mâinile-n cap și dă să se ducă să vadă ce-a pățit mașina.
Săr din mașină și urlu:
– Suntem pe banda a doua de pe autostradă, trebuie s-o tragem urgent cât mai în dreapta!
Se uită la mine și zice înciudat…
– Lasă, dom’le, că-i accident, să ne ocolească pe dreapta!
– Nu ne ocolește nimeni, ne ia în plin și ne întinde până dincolo de Plovdiv! E noapte, plouă de rupe, hai să tragem astea de-aici că iese ditamai rahatul!
Se suie în mașină. O pornește. Dă ușor cu spatele până ajunge pe banda de urgență. Fac și eu o manevră de ajung în spatele lui. Anunț accidentul în waze, pornesc și ceața la mașină, îmi pun vesta reflectorizantă, scot triunghiul și-l duc mult în spatele mașinii.
Omul se uita la mine ca la ultimul nebun. N-am mai zis nimic.
I-am verificat mașina. Zâmbetul lui Iliescu era strâmb tot… farul dreapta spart, aripa îndoită, bara spartă și ea.
Asta în timp ce farul din stânga avea doar poziția funcțională, faza scurtă… canci!
Așa că… ce crezi?! Am mers restul drumului cu 50 la oră în fața lui până pe Andronache, ca să nu-l las acolo, mă-sa pe gheață de ITP pe care nu l-a mai luat el din anii 2000!", a povestit Cabral pe blogul personal.