Veaceslav Platon nu va fi eliberat pe cauțiune. Va aștepta de după gratii decizia privind extrădarea
- Doina Ivanov
- 21 martie 2025, 22:19

Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, va aștepta după gratii decizia privind extrădarea sa. Judecătorii din Marea Britanie au respins vineri cererea de eliberare pe cauțiune. Aceștia au invocat că există riscul de fugă, dar gravitatea acuzațiilor care i se aduc, potrivit Reuters.
Catherine Brown, avocata care reprezintă autoritățile moldovene, a argumentat că Platon nu ar trebui eliberat pe cauțiune, având în vedere gravitatea acuzațiilor și riscul ca acesta să fugă din Marea Britanie
”Între anii 2010 și 2014, el a fost organizatorul și liderul unei organizații criminale care a conspirat pentru a efectua transferuri ilegale de fonduri în valoare estimată de 22 de miliarde de dolari”, a declarat Brown.
Avocata a mai afirmat că Platon are mijloace financiare și legături criminale care îi permit să fugă. Ea a mai adăugat că Platon ar avea cunoștințe personale și influență asupra judecătorilor din Republica Moldova.
Platon, reținut în Marea Britanie
Pe 14 martie, controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, a fost reținut în Marea Britanie pentru a fi extrădat în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală. Potrivit instituției, Platon a fost reținut de autoritățile britanice în baza demersului procurorilor de la Chișinău din 25 septembrie 2024.

Sursa foto: Sandu Tarlev
Platon, acuzat de implicare în frauda „Russian Laundromat” și atacuri raider
Platon a devenit cunoscut pentru rolul său în schema „Russian Laundromat”. Prin care au fost transferate ilegal miliarde de dolari din Rusia prin bănci din Republica Moldova. În 2016, a fost arestat în Ucraina și extrădat în Republica Moldova. Atunci a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru implicarea sa în frauda legată de dispariția unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc.
Veaceslav Platon a părăsit Republica Moldova în vara anului 2021. Asta, după ce a fost declarat nevinovat în dosarul privind frauda bancară și în baza căruia fusese condamnat la 18 ani de închisoare. În 2020, procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a declarat că procesul lui Platon s-a bazat pe dovezi falsificate. Lucru care dus la eliberarea sa.
De asemenea, Platon este învinuit că în perioada anilor 2011-2015 ar fi intrat în posesia a 43,11% din acțiunile băncii comerciale „Moldova – Agroindbank”, prin atac raider. Platon, care respinge acuzațiile, urma să se prezinte la audieri, însă, s-a eschivat. Astfel, magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, au eliberat pe numele său mandat de arestare în contumacie.