Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română a decis ieri numirea lui Marius Vatavu în funcţia de Director General al institutiei, potrivit unui comunicat al instituţiei.
De asemenea, de la sfârşitul lunii trecute, Marius Vatavu este şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Marius Vatavu este licenţiat în ştiinţe economice (specialitatea contabilitate) şi filosofie şi a urmat un masterat în administraţie publică. A fost profesor de economie generală la Liceul Economic Suceava şi cadru didactic asociat (încadrarea pe funcţie: preparator) la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
Noul director general al Poştei Române are experienţă în administraţia locală, fiind ales de două ori în funcţia de consilier judeţean, între 2004 şi ianuarie 2009.
Marius Vatavu a ocupat funcţia de director al Agenţiei Teritoriale a Taberelor şi Turismului Şcolar Suceava şi al Direcţiei Judeţene pentru Tineret Suceava.
Fostul director, cercetat de DNA
Mihai Toader, fostul director al Poştei Române, a fost pus, anul trecut, sub acuzare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
"Cozmin Gusa a făcut afirmaţii false, defăimătoare la adresa Poştei Române, cauzându-se acesteia un prejudiciu grav", a declarat atunci fostul director al Poştei.
Procurorii anticorupţie au făcut cercetări într-un dosar referitor la asocierea companiei Poşta Română cu un grup de firme în vederea realizării unui proiect imobiliar pe Calea Victoriei din Bucureşti, caz în care sunt implicaţi fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu şi fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy.