VASLUI. Trei copii, de 3, 4 şi 8 ani în comă alcoolică

VASLUI. Trei copii, de 3, 4 şi 8 ani în comă alcoolică

Cei trei copii s-au intoxicat cu alcool după ce au mâncat vişinele putrede din noua producţie de vişinată a familieie lor

Trei minori, o fetiţã de 8 ani, una de 4 ani şi un bãieţel de 3 ani, toti fraţi, din satul Avrãmeşti, comuna Voineşti, au ajuns asearã, la 22.10 si la 23.00, la spital, beţi turtă. Prima a fost gãsitã fetiţa de 8 ani, prãbuşitã în drum, fiind solicitatã Ambulanţa de la SAJ Vaslui, Substaţia Bârlad, cu medic. Dupã ce a fost preluatã fata de 8 ani, diagnosticatã cu intoxicaţie cu alcool, pãrinţii au mai sunat odatã la 112, solicitând ambulanţã şi pentru ceilalti doi copii, o fetiţã de 4 ani şi un bãieţel de 3 ani care erau şi ei în comã alcoolicã, în casã. Ambulanţa s-a întors în satul Avrãmeşti si a preluat şi ceilalţi doi copii, fiind şi ei aduşi la secţia pediatrie a spitalului din Bârlad. Surse din comuna Voinesi au precizat, pentru colegii de la ziarul vasluian Vremea Nouă, cã minorii sunt din familia Hurduc, din satul Avrãmeşti, iar pãrinţii consumau vişinata de anul trecut pentru a face loc altei „producţii” şi minorii au mâncat pe „sãturate” vişine îmbibate cu alcool.