Românii consumă multe legume atât crude, cât și călite sau la grătar. Printre preferate se numără varza pe care o mănâncă murată și în diverse preparate sau alături de un platou tradițional.
Varză călită. Sezonul rece scoate de la naftalină rețetele grase ale bunicii. Iar printre ele desigur că își face apariția și celebra varză călită specifică satelor moldovenești. Rețeta acesteia diferă în funcție de zonă.
În Moldova, însă, grăsimea și carnea grasă nu lipsesc. Un ingredient secret pus doar aici de gospodine este untura care frăgezește legumele și cărnurile preparate la foc mic. Alături de un sos de roșii și de diverse ingrediente precum: mărar sau ardei iute.
La țară, familiile o prepară chiar și o dată pe săptămână. Scăzută sau în ciorbă de varză. Este important ca pe deasupra să se adauge kaizer, coaste, oase sau rasol. Ori chiar cârnați de la garniță.
Ingrediente pentru varză călită
-1,5 kg afumătură sau carne proaspătă -4 kg varză murată -3-4 linguri untură -1 ceapă mare -1 morcov -1 ardei gras (optional -1 vârf de cuţit piper măcinat -1 linguriţă cimbru uscat -2 linguri pasta de tomate sau 200 g roşii în bulion -boia de ardei dulce sau iute (opţional)
Mod de preparare
Pune la călit legumele tăiate fin și răstoarnă peste carnea de care dispui. Pune alături condimentele pe care le dorești sau cele din lista de cumpărături de mai sus și lasă totul la foc mic pentru ca aromele să se îmbine între ele.
Este util să prepari carnea înainte să o adaugi peste varză pentru a fi gata în timp util. Pune la jumătatea fierberii sosul de roșii cu puțină apă și lasă la foc mic. Ulterior termină de gătit la cuptor, dată dorești.
Poate fi făcută la aragaz până la jumătate, ulterior mutată într-un vas special la cuptor pentru o aromă mai bună.
Unii preferă să facă varză călită cu pulpe de gâscă afumată. Trebuie, însă, ca aici să fii atent pentru că această carne este mai dificil de gătit, riscând să fie gumoasă dacă nu este preparată într-un mod corect.
Varză călită. Cum se serveşte
Este obligatoriu să o servești cu un pahar de țuică, ardei iute în oțet și cu mămăligă caldă sau pâine proaspătă.
Tot în zona Moldovei oamenii obișnuiesc din bătrâni să aibă alături o bucată de brânză sărată de oi.
Sună neobișnuit pentru unii, dar gusturile acestea împreună aduc nostalgie multora.