Ministerul Sănătății a anunțat că au fost diagnosticate trei noi cazuri de variola maimuței în România. OMS a creionat primul profil al pacienților infectați cu variola maimuței, virusul care a început să se răspândească din ce în ce mai tare în întreaga lume. Potrivit studiilor, predispuși sunt bărbații europeni, cu vârste sub 40 de ani, care au relații intime cu bărbați. Acest profil este reprezentativ pentru majoritatea pacienților confirmați cu variola maimuței, însă este o imagine aproximativă.
Potrivit infomațiilor transmise de Ministerul Sănătății, trei noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate în România. Este vorba despre trei bărbaţi, doi dintre ei cu vârsta de 38 de ani şi unul de 32 de ani, din Bucureşti şi din judeţul Timiş. Starea lor de sănătate este bună şi se află în izolare, doi pacienţi la domiciliu şi unul în spital. Până în prezent, în România au fost diagnosticate cu variola maimuţei 14 persoane. Nu au existat decese.
OMS oferă primul profil al bolnavilor
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a prezentat joi primul profil al pacientului afectat de variola maimuței. Predispuși la infectarea cu acest virus sunt bărbații din Europa, cu vârste de până la 40 de ani, care au relații intime cu alți bărbați. Boala se manifestă prin erupții pe tot corpul și febră.
Profilul creionat de OMS al pacientului infectat cu variola maimuței este o imagine aproximativă, însă el este reprezentativ pentru majoritatea pacienților, transmite Le Figaro.
Europa, cea mai afectată de variola maimuței
Variola maimuței a fost depistată în luna mai, în Africa Centrală și de Vest. Până în prezent au fost confirmate 6.027 de cazuri la nivel mondial, peste 81% dintre acestea fiind în Europa. Germania și Spania sunt cele mai afectate state, având confirmate peste 1.000 de cazuri fiecare. Pe lista celor mai afectate țări este și Franța, care a confirmat, la 6 iulie, 498 de cazuri de variola maimuței, potrivit informațiilor oferite de Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).
OMS a emis o statistică potrivit căreia 99,5% dintre pacienții infectați cu variola maimuței sunt persoane de sex masculin, cu o vârstă medie de 37 de ani. O treime din numărul total al pacienților au vorbit deschis despre orientarea sexuală și s-au identificat ca fiind homosexuali, bisexuali sau alți bărbați care fac sex cu bărbați, se arată în raport.
”Focarul continuă să afecteze în primul rând bărbaţii care au relaţii sexuale cu bărbaţi care au mărturisit că au întreţinut relaţii sexuale recent cu unul sau mai mulţi parteneri de sex masculin, ceea ce sugerează că nu există niciun semnal de transmitere susţinută dincolo de aceste reţele pentru moment”, se arată în raportul OMS.
La ultima actualizare a situației în ceea ce privește variola maimuței, Organizația Mondială a Sănătății a raportat două noi decese. De la începutul anului, trei persoane au decedat în urma infectării. Toate cele trei decese au fost raportate în Africa, se arată într-un raport făcut public de Reuters.
Cazurile de infectare cu variola maimuței au explodat, ceea ce a determinat OMS să convoace o nouă reuniune a comitetului. În cadrul acesteia, se va oferi consultanță cu privire la declararea epidemiei ca fiind o urgență sanitară la nivel global, cel mai înalt nivel de alertă al OMS.