Arsene Wenger a declarat că ar accepta fără să clipească o ofertă de la Bayern Munchen
Rămasă fără antrenor, după concedierea lui Niko Kovac, Bayern Munchen ar putea fi pregătită de celebrul Arsene Wenger. La 70 de ani, tehnicianul francez ar vrea să revină în fotbal, după o absență de un an și jumătate, timp trecut de la despărțirea de Arsenal Londra.
„Am venit aici să analizez meciurile de Liga Campionilor și voi mă luați foarte tare de la început, punându-mă imediat sub presiune", a spus Wenger, care va asista la meciul pe care bavarezii îl dispută, diseară, în Liga Campionilor, cu Olympiakos Pireu. Întrebat dacă ar accepta o ofertă de la Bayern, francezul a răspuns fără să stea pe gânduri: „Sigur că da”.