Cel puțin 41.000 de pacienți au trecut pe la Urgența Spitalului Clinic Județean Constanța în cele trei luni ale sezonului estival, 10.000 dintre aceștia fiind internați la Pediatrie, Neurologie, Ginecologie și în alte secții. Pentru că orașul nu are spital de pediatrie, nici maternitate, toate urgențele, inclusiv cele din sezonul estival, sunt tratate la Spitalul Județean Constanța.
A fost o vară de foc pentru angajații Spitalului Județean de Urgență Constanța, la Unitatea de Primire Urgențe fiind zile în care s-au înregistrat, în 12 ore, 535 de prezentări, potrivit medicului șef al UPU Constanța, Rodica Tudoran. De la 1 iunie până la 31 august la Urgența spitalului au fost înregistrate 41.000 de prezentări, 25% fiind internați. Dacă în luna ianuarie pe la UPU trec 11500 de pacienți, în luna august au fost 15.060, cu 40% mai mulți. “Și facem față cu același număr de oameni ca și în luna ianuarie a anului. Ăsta este specificul nostru. Pe 11 august am avut 536 pacienți, iar pe 5 august, august 535”, a explicat Rodica Tudoran, într-o conferință de presă.
Cei mai mulți pacienți, mulți dintre ei fiind turiști, au fost internați la Pediatrie, Ginecologie, Neurologie, fiind vorba de persoane cu probleme cardiace, neurologice, accidente vascular cerebrale. A crescut numărul pacienților cu patologie traumatică, adică accidente rutiere, căderi de la înălțime, accidente în apa mării. Din cei 260 de pacienți testați pe droguri, 72 au fost depistați pozitiv, restul fiind în avansată stare de ebrietate. În cele trei luni ale sezonului estival au fost internați aproape 1900 copii, mulți dintre ei cu deshidratări, insolații, afecțiuni digestive, din cauza părinților care nu au avut grijă de ei.
Poate că personalul medical nu ar fi fost atât de încărcat dacă orașul Constanța ar fi avut și alte structuri spitalicești în afară de Spitalul Județean. “Din păcate nu avem alte structuri medicale. Deservim județul Constanța, cu cei 730.000 de locuitori, dar și Tulcea, în total aproape un milion de oameni. Iar vara suntem sufocați, având și turiștii”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență, Constanța, Cătălin Grasa. Poate de aceea și timpii de așteptare în Urgență au fost mai mari, în condițiile în care la Constanța nu există centre de permanență iar policlinicile care existau, pe vremuri, în stațiunile de pe litoral au fost desființate.