Vară cu peste 40 de grade Celsius, dar fără secetă extremă

După un 2007 cu cele mai multe zile fierbinţi şi cea mai caldă iarnă, anul acesta va fi mai aproape de mediile climatologice normale.

Anul 2008 va fi unul cu temperaturi ridicate în a doua jumătate a verii - maximele vor depăşi şi anul acesta 40 de grade Celsius -, cu ploi în cantităţi aproape de mediile anuale, bun pentru grâul de toamnă şi destul de dificil pentru porumb. Într-o conferinţă prilejuită de aniversarea Zilei Mondiale a Meteorologiei, la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a fost făcută publică prognoza pentru următoarele şase luni ale anului. Ion Sandu, directorul ANM, a spus că, în comparaţie cu anul trecut - care a bătut recordurile la temperaturi şi secetă -, anul acesta vor mai fi depăşiri ale valorilor medii anuale, atât în ceea ce priveşte temperaturile, dar perioadele „fierbinţi“ vor fi mai reduse ca durată. Mai mult decât atât, ploile vor cădea în cantităţi mai mari decât anul trecut şi mai bine eşalonate de-a lungul verii.

Din iunie începe canicula Perioada aprilie-septembrie va fi una destul de caldă, însă va fi mai puţin secetoasă decât aceeaşi perioadă a anului trecut. Directorul ANM a explicat că, deşi cantităţile de precipitaţii se vor situa - începând din iunie -, sub mediile normale ale verii (60-80 de litri/mp), seceta extremă nu va mai fi o problemă pentru România. Asta după ce anul 2007 a fost comparabil cu cel mai uscat an din istoria măsurătorilor ANM: 1946. De altfel, luna februarie a acestui an a fost cea mai secetoasă din istoria meteorologiei. Dacă în aprilie şi mai temperaturile medii şi cantităţile de precipitaţii se vor încadra în valori apropiate de normele climatologice, din iunie, temperaturile încep să depăşească valorile normale, iar precipitaţiile vor prezenta un deficit.

Astfel, în luna aprilie, temperaturile vor avea valori maxime cuprinse între 11 şi 21 de grade Celsius, minime între - 1 şi 9 grade Celsius. Şi luna mai se va încadra în normele climatologice: maxime cuprinse între 15 şi 25 de grade Celsius, minime între 4 şi 14 grade. Din iunie, temperaturile vor depăşi valorile normale ale lunii: maxime între 20 şi 30 de grade Celsius, minime între 7 şi 17 grade Celsius. În iulie, maximele termice vor depăşi 40 de grade Celsius în cele mai calde zile, cu aproape 10 grade peste valorile normale. AN ISTORIC

Extremele din 2007 Conform statisticilor făcute de ANM, anul 2007 a fost cel mai cald de când există măsurători observaţionale în România. Sezonul rece al anului trecut a fost cel mai cald din ultimii 107 ani. Anomaliile iernii 2007 sunt comparabile cu cele estimate pentru sfârşitul secolului (2070-2099). Şi vara trecută a depăşit recorduri: numărrecord de zile caniculare consecutive în luna iulie (zece zile la rând cu temperaturi de peste 35,5 grade Celsius); a fost depăşită maxima absolută a lunii iulie (44,3 grade Celsius, pe 24 iulie, la Calafat), şi a fost depăşită maxima absolută pe staţii (164 de cazuri).