Vanghelie vrea să îl ia la bani mărunţi pe mituitor
- Ionu ţMure şan
- 22 septembrie 2016, 00:00
Marian Vanghelie vrea ca instanţa să dispună o expertiză pentru a vedea dacă omul de afaceri Marin Dumitru (n.r. - denunţător) avea în conturi destule sume de bani pentru a-i da mita pe care procurorii o reţin în rechizitoriu.
În perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae, ar fi primit de la omul de afaceri Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30 milioane de euro, reprezentând un „comision” de 20% din încasările obţinute în urma unui contract „cu dedicaţie”. „Să facem o expertiză să vedem dacă a avut bani. Dacă tu de la 40 milioane ajungi la 37, apoi 18 acuma! El (n.r.-denunţătorul) se contrazice. E diferenţa atât de mare că nu ştie. Dacă se dovedeşte că a avut decât 3 milioane de euro în cont, sau 5?”, se întreabă acum Vanghelie, în stilul care l-a consacrat.