Printre cele mai cunoscute compoziţii ale sale se numără coloana sonoră a filmului "Chariots of Fire" pentru care a primit premiul Academiei de Film în 1981, precum şi compoziţii pentru filme: "Blade Runner", "Bitter Moon", "1492:Conquest of Paradise", documentare: "Carl Sagan", "Jacques-Yves Cousteau", precum şi imnul Campionatului Mondial de Fotbal din Coreea-Japonia, din 2002.
Evangelos Odysseas Papathanassiou cunoscut drept Vangelis (născut pe 29 martie, 1943). Sigur nu l-aţi uitat, sau daca l-aţi uitat este cazul să vi-l reamintiţi, nu de alta, dar e păcat de o asemenea muzică!
Sunete incredibile
Compozitorul, născut la Volos, Grecia, a îmbrăţişat arta muzicii de la o vârstă fragedă, începând să compună melodii instrumental-clasice de la vârsta de patru ani, neavând un profesor care să-l pregătească şi să-l îndrume. A refuzat lecţiile clasice de pian, construindu-şi cariera fără cunoştinţe substanţiale de teorie muzicală.
“Pianul a fost primul instrument pe care l-am găsit în casă”, mărturisea compozitorul într-un interviu. Plus toate lucrurile de bucătarie, sticlele şi tigăile. Le foloseam pe post de percuţie. Puneam apă în pahare şi le făceam să sune cam aşa: bing, bing, bing! Când aveam patru ani, aveam la cadrul patului tuburi. Îmi desfăceam patul în bucăţele şi începeam să suflu în acele tuburi pentru a scoate sunete ciudate. Însă doar un singur instrument nu era îndeajuns.Aşa că am pus cuie în pian, le-am împletit între corzi,le loveam de corzi şi scoteam sunete incredibile cu ele!”.
În anul 1968 s-a mutat in Paris, unde împreună cu Demis Roussos şi Loukas Sideras a format grupul de rock progresiv Aphrodite's Child, lansând diverse piese, printre care şi hit-ul international "Rain ad Tears". Deşi grupul s-a destramat în 1972, Vangelis a mai colaborat pe parcurs cu Demis Roussos.Artistul şi-a început cariera solo în anul 1973, iar primul album a fost "Earth", lansat în 1974. În aceeaşi perioadă, Vangelis s-a împrietenit cu solistul Jon Anderson, membru al trupei de rock progresiv britanicYes. Împreuna cu Jon va realiza câteva albume pe parcursul anilor 1980 şi 1990, sub numele de "Jon & Vangelis".
Oscar pentru coloana sonoră originală
După ce s-a mutat la Londra, Vangelis a semnat un contract cu casa de discuri RCA Records, şi-a deschis propriul studio, Nemo Studios şi a început să înregistreze o serie de albume electronice, printre care "Heaven and Hell", "Albedo 0.39", "Spiral", "Beaubourg" şi "China". Atât o parte din piesele de pe albumul "Heaven and Hell", cât şi melodia "Alpha" de pe albumul "Albedo 0.39", au fost preluate pentru coloana sonoră a documentarului "Cosmos".
În anul 1982, a câştigat premiul Oscar pentru coloana sonoră originală pe care a realizat-o împreună cu Jon Anderson. Tema albumului a stat o săptămână pe primul loc în topurile din Statele Unite, iar timp de un an s-a menţinut printre primele locuri ale preferinţelor muzicale. Anul 1982 a reprezentat începutul colaborării cu producătorul de film Ridley Scott, pentru care Vangelis a compus coloanele sonore la filme precum "Blade Runner" şi "1492: Conquest of Paradise".
În anul 2011, soprana Angela Gheorghiu a fost protagonista unui spectacol conceput de către Vangelis, care a avut loc la Doha, la invitaţia familiei regale a Qatarului.
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/WYeDsa4Tw0c" frameborder="0" height="315" width="620"></iframe>