Vămile din România vor fi dotate cu 26 de sisteme de scanare. Primele aparate urmează să fie livrate și montate chiar la începutul anului viitor. Achiziția scanerelor este sprijinită prin fonduri europene.
Vămile din România vor fi dotate cu sisteme de scanare. Mai exact, birourile vamale de frontieră vor fi dotate cu 26 sisteme noi de scanare cu raze X pentru inspectarea mărfurilor care intră în țară. Măsura are ca scop moderniza infrastructura vamală pentru a asigura o gestionare eficientă a frontierelor în interesul securității naționale și a pentru a consolida mecanismele de combatere a contrabandei și fraudei la frontiere.
Vămile din România vor fi dotate cu sisteme de scanare
Marcel Boloș a anunţat că vămile vor avea aceste scanere care permit o verificare mai rapidă și mai precisă a conținutului mijloacelor de transport.
„De marţi intrăm în linie dreaptă în lupta noastră cu eradicarea fenomenelor ilicite și în direcția modernizării și îmbunătățirii sistemului vamal, cu accent deosebit pe consolidarea eforturilor de combatere a contrabandei. Aceste scanere vor permite o verificare mai rapidă și mai precisă a conținutului mijloacelor de transport, controlul vamal al mărfurilor pentru inspectarea conținutului coletelor și al containerelor, urmând să se facă fără a mai fi necesară deschiderea lor. Alături de introducerea e-factura, e-sigiliu, și introducerea informațiilor telemetrice în sistemul de e-transport, construim un ecosistem robust care să descurajeze orice încercare de fraudă și contrabandă”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
Vămile din România, dotate cu scanere. Sursa foto: Ministerul Finaţelor.
Cu aceste scanere se va combate contrabanda şi fraudele vamale
Președintele Autorității Vamale Române a declarat că utilizarea acestor sisteme va da AVR un avantaj în combaterea contrabandei, a fraudelor vamale şi va reduce timpul de aşteptare.
„Primele sisteme de scanare vor fi livrate și instalate în următoarele trei luni. Utilizarea scanerelor va contribui la creșterea gradului de securizare a frontierei externe a UE și eficientizarea controlului autorității vamale la trecerea mijloacelor de transport. Utilizarea acestor sisteme va da AVR un avantaj în combaterea contrabandei, a fraudelor vamale și va duce, totodată, la reducerea timpului de așteptare la trecerea frontierei”, a declarat Ion Cupă, președintele Autorității Vamale Române.
Finanţarea pentru vămile din România: 34.060.459 de euro
Beneficiarul proiectului este Autoritatea Vamală Română (AVR). Finanțarea este asigurată din bugetul național și din bugetul PNRR.
Activități principale ale proiectului:
- dotarea birourilor vamale de frontieră cu 26 de sisteme de securitate (echipamente de control nedistructiv: scanere autovehicule și containere);
- realizarea lucrărilor de investiții (construcții) pentru asigurarea respectării normelor de protecție radiologică în exploatarea echipamentelor;
- înființarea Centrului Național de Analiză Imagistică și realizarea integrării echipamentelor de control nedistructiv în acesta;
- formarea personalului de specialitate care va asigura operarea sistemelor de securitate.
Data încheierii proiectului este 31 decembrie 2027 (31 decembrie 2026 pentru componenta finanțată prin PNRR). Durata proiectului: 49 luni (37 luni pentru componenta finanțată prin PNRR). Finanțarea nerambursabilă (PNRR) este de 34.060.459 de euro.