Valuri TSUNAMI de 40 de centimetri înregistrate în nord-estul Japoniei

Valuri TSUNAMI de 40 de centimetri înregistrate în nord-estul Japoniei

După cutremurul cu magnitudine 8,2 din Chile, Japonia a emis, joi, alertă de tsunami pe cealaltă coastă a Oceanului Pacific. Valuri tsunami de 40 de centimetri, precedate de alte două de 20 şi 30 de centimetri, au fost observate joi, la ora locală 07.38 (01.38, ora României), pe coasta prefecturii Iwate, în nord-estul Japoniei, a anunţat Agenţia meteorologică a Japoniei.

UPDATE Valuri tsunami de 40 de centimetri în nord-estul Japoniei

Potrivit Agenţiei meteorologice, citate de postul de televiziune public NHK, primele valuri tsunami de 20 de centimetri au fost observate la ora locală 06.52 (00.52, ora României) în portul Kuji, din prefectura Iwate, vizată de alerta emisă miercuri, la ora 18.00 GMT (21.00, ora României). Apoi, valuri tsunami de 30 de centimetri au fost observate o jumătate de oră mai târziu.

Mici valuri tsunami de aceeaşi înălţime au fost înregistrate şi în alte locuri din nord-estul Japoniei, a precizat agenţia, scrie Mediafax.ro.

Chile zdruncinată de cutremure

Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 s-a produs, miercuri seara, în extremul nordic al Chile, generând o nouă alertă de tsunami, la 24 de ore după ce a avut loc un prim seism, au anunţat autorităţile.

Seismul s-a produs la ora locală 23.43 (joi, 04.43 ora României), la 20 de kilometri sud de oraşul Iquique şi, "din cauza nivelului magnitudinii s-a trecut la starea de alertă de tsunami" pe toată coasta chiliană, a anunţat Serviciul hidrografic şi oceanografic al armatei chiliene (Shoa), scrie Mediafax.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News