Valoarea tichetelor de masă va fi majorată. Sunt două etape de creștere

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Veşti bune pentru cei care primesc tichete de masă. Reprezentanții Guvernului, ai patronatelor și ai sindicatelor au decis luni că valoarea tichetelor de masă să fie majorată. Această creștere se va face în două etape.

Valoarea tichetelor de masă va fi majorată în două etape. Mai exact, decizia de fi majorate a fost luată în prima reuniune a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social coordonată de premierul Marcel Ciolacu.

Cu toţii au agreat majorarea valorii tichetelor de masă începând cu 1 august la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei. În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii.

Valoarea tichetelor de masă va fi majorată

Reprezentanții Guvernului, ai sindicatelor și patronatelor au mai vorbit despre creșterea nivelului de trai, reducerea inflației, asigurarea stabilității economice și deschiderea mai multor apeluri de proiecte finanțate prin cadrul financiar multianual 2021-2027.

„Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele și patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. Guvernarea noastră este despre economie și reforme în beneficiul oamenilor. Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică. Vom menține liniile stabilite prin bugetul de stat și vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, important instrument de reforme și investiții pentru țara noastră, a transmis Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: Vrem să închidem acest an cu o rată a inflației cu o singură cifră

De asemenea, premierul României a mai anunțat că se vor lua măsuri pentru reducerea inflației în ideea de a închide anul cu singură cifră.

„În același timp, așa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflației astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflației cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă și predictibilă de susținere a economiei și de creștere a nivelului de trai. Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali”, a mai declarat premierul Marcel Ciolacu.

În acest context, Guvernul Ciolacu transmite că, în perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Executivului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii.