Vali Vijelie a comis-o pe litoral. Polițiștii au intervenit

Vali Vijelie a comis-o pe litoral. Polițiștii au intervenit

Peste 300 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai instituțiilor de control au verificat, vineri noaptea, modul în care agenții economici din zonele aglomerate ale litoralului respectă măsurile de protecție sanitară, fiind aplicate aproape 400 de sancțiuni în valoare de peste 130.000 de lei.

Polițiștii din Costinești au fost în control la un club din stațiune unde știau că vineri seara concertează Vali Vijelie. Chiar cântărețul și-a invitat fanii, pe Facebook,  la clubul din Costinești. „Vă aștept în data de 21 august 2020, în număr cât mai mare, să facem o petrecere, să se ducă pomina!”, și-a îndemnat Vijelie publicul, care odată ajuns la petrecere nu a mai ținut cont de distanțarea fizică.

„În stațiunea Costinești, polițiștii au identificat o societate comercială care nu respecta măsurile de diminuare a impactului riscurilor, potrivit Legii 55/2020, administratorul fiind sancționat cu 10.000 de lei”, informează IPJ Constanța, făcând referire la clubul în care a cântat Vali Vijelie.

Cu ocazia controalelor, au fost verificate 170 de societăți comerciale și au fost aplicate 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de pesete 130.000 de lei, dintre care 108 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 66 privind protecția consumatorilor, 14 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 24 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii au constatat o infracțiune privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. În același timp, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 12 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci).

Poliția Constanța sune că în aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 64 de deficienţe, fiind aplicate 64 de sancțiuni (50 de avertismente şi 14 amenzi), în valoare totală de 36.500 de lei. De asemenea, au fost aplicate 2 avertismente pentru nepurtarea măștii de protecție.

Pe de altă parte, potrivit prefecturii Constanța, peste 850 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 356 de persoane, între care și turiști, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

(Foto-Arhiva)

 

Ne puteți urmări și pe Google News