Fostul șef al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a fost achitat în dosarul în care Tribunalul București l-a condamnat, în primă instanță, la trei ani de închisoare pentru trafic de influență. Decizia este definitivă.
Tribunalul București l-a condamnat, în primă fază, pe Valeriu Zgonea, la 3 ani de închisoare cu executare, însă această sentință a fost atacată cu apel. După aproape doi ani, de judecată, Curtea de Apel București adecis achitarea lui Valeriu Zgonea. Decizia este dfinitivă. Valeriu Zgonea.
La ultimul termen judecătorii au audiat pledoariile finale ale procurorilor DNA, precum și pe cele ale avocaților fostului parlamentar PSD.
DNA a solicitat o pedeapsă la închisoare cu maximum prevăzut de legea penală, pentru fapta de trafic de influență. Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată pentru că și-ar fi folosit funcția pentru a aranja o angajare în sistemul de stat pentru o cunoștință.
Pe data de 3 februarie 2020, Valeriu Zgonea a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 3 ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. El a fost acuzat că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier judeţean în Buzău într-o importantă funcţie publică.
Acuzațiile aduse lui Valeriu Zgonea
Potrivit rechizitoriului, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, pe vremea când era preşedinte al Camerei Deputaţilor și vicepreşedinte PSD, Zgonea ar fi primit foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei. Este vorba despre plata unor excursii la Viena și a unor lucrări de construcție pentru o casă de vacanță în județul Covasna.
Banii ar fi fost plătiți de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, în schimbul numirii fiicei sale într-o funcţie publică. Conform DNA, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională. Aceasta deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Dumitru Dobrică a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, care nu a fost acceptat de către judecători.