Valeriu Steriu: „PMP va depune amendamente la buget în domeniile administraţie, transporturi şi sănătate”
- Razvan Gheorghe
- 27 ianuarie 2017, 14:21
Preşedintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, a declarat că parlamentarii partidului său vor depune o serie de amendamente la bugetul de stat în domeniile administraţie, transporturi, educaţie şi sănătate.
"Sunt foarte multe amendamente pe care le propun parlamentarii, în primul rând cele pe care le-au cules de la nivelul judeţului, aspecte de zi cu zi pe care oamenii le cer şi din toate aceste puncte de vedere vin completări în primul rând pe bugetul administraţiei, acolo unde sunt lucrări de infrastructură. Privim şi la nivel naţional, tot ceea ce înseamnă partea de investiţii pe care nu o regăsim în discuţiile de până acum despre buget. Sunt lucrurile care pot genera dezvoltarea României, unde putem avea locuri de muncă create. Nu putem rămâne ca acum 50 de ani cu drumuri de pământ în ţară, trenuri care deraiază şi alte situaţii mai ales în zona de transport. Ca cetăţean al Bucureştiului şi parlamentar de Bucureşti sunt deja dezamăgit că primăria nu a reuşit să aloce niciun ban pentru a continua dezvoltarea centurii şi sunt foarte uimit că lucrările la metrou, în special în Drumul Taberei, vor fi blocate din lipsă de finanţare. Aici va fi cu siguranţă un amendament pe care îl vom depune pentru a reporni aceste lucrări", a spus Steriu la Palatul Parlamentului.
În privinţa zonelor de educaţie şi sănătate, Steriu a afirmat că atenţia nu poate fi îndreptată doar spre salarii, fiind nevoie şi de modernizarea şcolilor şi a spitalelor.
"Nu toate lucrurile stau în salariile medicilor şi ale profesorilor. Într-adevăr, câştigi alegerile mărind salariile, dar copiii merg în nişte şcoli în care îngheaţă, iar pacienţii în spitale în care sunt probleme foarte mari - lipsa vaccinurilor, a medicamentelor. Aşteptăm acest buget pentru că până acum avem doar nişte discuţii legate de el. Privim cu mare atenţie deficitul. Acest 2,99 bazat pe o creştere de peste 5% mi se pare deja o problemă mare a acestui buget. Suntem foarte dornici să vedem bugetul pe Ministerul Apărării, acolo unde avem angajamente importante, stabilite la nivelul partidelor. Am avut anul trecut destul de multe întâlniri pe acest subiect. Există o strategie de apărare, există un parteneriat şi trăim într-o perioadă dificilă, în care trebuie să respectăm aceste condiţii", a menţionat el, citat de Agerpres.