Valeriu Gheorghiță a vorbit joi seară despre cazurile de tromboză generate de vaccinul Astrazeneca.
Potrivit declarațiilor date de Valeriu Gheorghiță în legătură cu evenimentele trombotice, acestea nu prezintă un factor de risc, iar cele care apar sunt extrem de rare.
”Toate aceste argumente au fost luate în discuți și prezentate și pro și contra. Cred că trebuie să înțelegem ca mesaj că astfel de evenimente sunt extrem de rare, vorbim de o frecvență mai mică de 1 caz la 10.000. Este o frecvență pe care la acest moment o avem în baza datelor disponibile. Suplimentar de acest lucuru, nu s-au identificat anumiți factori de risc, un anumit profil de risc care nu pare să aibă legătură nici cu vârsta, nici cu grupa de vârstă, nici cu sexul, nici cu eventualele afecțiuni cronice. Tocmai de aceea, nu s-a putut contura acest profil de risc și nu am considerat oportun, în cadrul discuției cu experții, să se impună o anumită limită de vârstă pentru că nu avem argumente științifice pentru a impune o limită de vârstă.
Atâta timp cât Agenția Europeană a Medicamentului confirmă păstrarea beneficiilor, când zilnic avem un număr important de persoane care sunt diagnosticate cu Covid-19, este importantă accelerarea campaniilor de vaccinare, tocmai pentru că suntem în această luptă contracronometru cu acest virus, care are o capacitate crescută de a cumula noi mutații, fiecare poate face mai agresiv, mai transmisibil sau să devină mai mult sau mai puțin rezistent la vaccinurile actuale.”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
“ Sunt încă un număr importat de persoane care doresc să se vaccineze cu AstraZeneca”
“Mai este un element important. Sunt încă un număr importat de persoane care doresc să se vaccineze cu vaccinul de la compania AstraZeneca, nu putem să luăm dreptul acestor persoane de a opta pentru acest lucru. Tocmai de aceea cred că informarea este importantă, cred că ar fi fost mai greu să justific sau să justificăm de ce am suspendat vaccinarea cu vaccinul de la AstraZeneca comparativ cu decizia de a continua, de fapt, în baza unei autorizări”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, la B1 TV.