Un facsimil publicat aici ne relevă că Andreescu îl plasase și pe Laszlo Tokes în prima celulă de constituire a GDS. Șeful Secției CEDO care a modificat istoria recentă a României pentru Gabriel Andreescu se numește Péter Paczolay și reprezintă Ungaria. Valerian Stan mai arată și că Monica Macovei a avut și are o foarte mare influență la CEDO – „în zeci de cauze, unele cu mari mize financiare” – și se întreabă dacă aceste succese „se explică numai prin faptul că a fost și este și ea o apropiată a lui George Soros, sau există și detalii inavuabile privind relațiile cu Securitatea, pe care știu că ea nu le-a lămurit public nici azi”. Luna trecută, un studiu elaborat de Centrul European pentru Drept și Justiție, citat de presa italiană și EVZ, a demonstrat că aproape un sfert (22 din 100) dintre judecători permanenți care au lucrat la CEDO, între 2009 și 2019, sunt foști oficiali sau colaboratori ai unui număr de șapte ONG-uri din Rețeaua Soros. Prezentăm aici prima din cele trei părți ale materialului exploziv transmis de distinsul analist justițiar.

Valerian Stan: Un coleg supărat foc – Gabriel Andreescu

”Într-una din zilele lui 2003, m-am trezit atacat frontal în presă de Gabriel Andreescu, cu care până atunci mă aflasem, timp de 13 ani, într-o colegialitate tihnită la Alianța Civică și Comitetul Helsinki. Apoi, nu peste mult timp, alt atac. La acesta din urmă încerc un drept la replică dar directorul și cenzorul-șef al revistei Timpul, Liviu Antonesei, mă refuză nemilos. Așa că spun și eu ce am de spus în revista la care colaboram în exil, New York Magazin În exil pentru că din țară, Băcanu și cei de la Academia Cațavencu (înstăpâniți peste ziarul regretatului Rațiu, având ca patron, ca și Andreescu oarecând, pe viitorul deținut Ovidiu Vântu) mă suprimaseră de la România liberă și Cotidianul pe motiv de anti-Sistem. Cel mai recent, în 2017, directorul actual al Cotidianului, Nistorescu, mulți ani fost ziarist în presa ideologică comunistă, mi-a oprit și el colaborarea – pe care o avusesem de asemenea fără vreun onorariu – din cauză că nu l-am ascultat “s-o las mai moale cu Securitatea”.

Peste ceva ani, ajung să polemizez din nou cu fostul coleg. New York Magazin, având și acordul meu imediat, îi publică prompt fiecare replică. La un moment dat, el s-a dedat la un fals grav din biografia mea de sub comunism, dar și la aberații de top, care să mă zugrăvească drept om al regimului (între altele că am depus jurământul militar – pe care, evident, toată lumea îl depunea, inclusiv inchizitorul meu neîndurător).

Prin urmare, pentru că socotisem (ca și azi) că Andreescu nu avea statura să-mi țină mie lecții de etică publică, i-am răspuns cu textul „Cu ce drept, impostorilor?” (poate fi găsit pe web-site-ul meu, pagina Publicistică 2010). Cele ce i le-am spus – cam de la obraz, recunosc – l-au supărat maxim. În treacăt, în ce mă privește, cine nu cunoaște poate să afle în detaliu de pe web-site-ul meu că în cele trei decenii de după 1989 mi-am sacrificat întreg destinul public ca să spun răului pe nume și să mă împotrivesc lui. Așa că am avut și am motive să spun “elitelor intelectuale post-comuniste”, în special celor ce vor să-mi mai și vorbească de sus, că – într-o țară măcinată de o corupție endemică și de atâtea alte rele – ei sunt, și nu eu, cei care, din interese meschine, și-au abandonat în mod rușinos rosturile ce le reveneau în cadrul societății”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE