Scandalul polițelor RCA. ASF propune plafonarea prețului la nivelul din martie 2022: „Tarifele vor fi ceva mai mici față de anul acesta”

Asigurare RCA. Sursa foto: Arhiva EVZ

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va înainta, luni, Ministerului Finanţelor Publice o propunere privind stabilirea unor tarife pentru poliţele RCA la nivelul celor din luna martie a anului trecut, dar şi o altă propunere care vizează renunţarea la taxa de unu la sută aplicată companiilor de asigurări.

Valentin Ionescu, directorul general sector Asigurări din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat că Autoritatea a aprobat vineri un pachet de măsuri pentru piața de asigurări, în urma intrării în insolvență a Euroins, pe care îl va trimite luni Ministerului de Finanțe.

Ssocietățile de asigurări ar trebui să  folosească tarifele din martie 2022

„Pachetul de măsuri a fost aprobat ieri. Va fi trimis luni dimineață la Ministerul de Finanțe. Este vorba de faptul că societățile de asigurări vor folosi tarifele din urmă cu un an de zile. Am avut discuții cu principalele societăți de asigurări ca pe următoarea perioadă să se raporteze la tarifele efectiv practicate din urmă cu un an de zile.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care își doresc să facă o poliță RCA, Autoritatea va renunța la taxa de 1% pe care a oprit-o asigurătorilor. Cam astea sunt principalele propuneri pe care noi luni le vom înainta Ministerului de Finanțe”, a spus Valentin Ionescu.

Directorul din cadrul ASF spune că raportarea la tarifele din luna martie 2022 va fi obligatorie

Valentin Ionescu: „A fost o discuție cu asigurătorii să vedem care ar fi impactul atât pentru ei cât și pentru populație. Vrem să avem stabilitate pe piața RCA, nu vrem să mai crească tarifele pe această piață și atunci, în urma discuțiilor, acesta a fost rezultatul. Tarifele vor fi ceva mai mici față de anul acesta”, a mai precizat directorul sectorului de asigurări.

Falimentul Euroins

Fondul de Garantare a Asiguraților va plăti toate cererile de daune depuse de cei asigurați la Euroins: „Din acest moment, Fondul de Garantare preia orice cerere de daună pe care un șofer asigurat la Euroins o poate avea. Șoferii care vor avea daune și vor trebui să-și repare mașinile pe polițe Euroins fac cerere către FGA, exact cum ar fi făcut către societate. Fondul preia cererile, le prelucrează și când vor începe plățile își vor primi banii. Plățile vor începe în 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de retragere a autorizației companiei Euroins. Primul venit e și primul plătit”, a mai explicat Ionescu.

Poliţa de asigurare rămâne în continuare valabilă

ASF a retras joi seară autorizația de funcționare a companiei Euroins, constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății. Euroins are aproximativ 2,5 milioane de clienți în România.

Poliţele de asigurare emise de Euroins România rămân valabile, dar pot fi denunţate în orice moment, potrivit Ghidului informativ UNSAR – BAAR: „În cazul în care deţineţi o poliţă de asigurare emisă de Euroins România poliţa dumneavoastră de asigurare rămâne în continuare valabilă, producându-şi efectele.

Puteţi însă denunţa în orice moment poliţa şi să încheiaţi una nouă la un alt asigurator autorizat. Dacă denunţaţi poliţa şi nu aţi avut daune în perioada de valabilitate de până la denunţare, pentru perioada rămasă aveţi dreptul să vă recuperaţi diferenţa de primă de la FGA - Fondul de Garantare a Asiguraţilor”, se spune în Ghidul informativ UNSAR - BAAR.