Cercetarea privind uciderea a 18.000 de evrei in Transnistria din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial se desfasoara cu greutate, potrivit cercetatorilor israelieni.
Evenimentul zilei” a facut in noiembrie 2007, o incursiune pe teritoriul republicii separatiste Transnistrene pentru a relata despre masacrul de la Dubasari. Potrivit cercetatorului Nathan Beyrak, atrocitatile comise impotriva evreilor la Dubasari nu sunt mentionate in „Enciclopedia Holocaustului”. O „scapare” care arata cat de bine a fost pastrat secretul crimelor. Imagini in premiera.
Dubasari, zona controlata de trupele ex-sovietice. Pe un deal, in drumul spre oras, un tanc sovietic, nou, supravegheaza zona. Prezenta sa inofensiva - este doar un monument pe marginea drumului - aminteste trecatorilor ca stapani pe acest teritoriu sunt liderii separatisti transnistreni. Numele romanesti ale localitatilor au fost schimbate sau transcrise in rusa.
La cativa kilometri distanta, in orasul Dubasari, un alt monument aminteste tacut de ororile comise in cel de-al Doilea Razboi Mondial. O fasie de pamant, impartita egal in 12 parti marginite de beton, sta marturie chiar in partea de est a orasului. In aceste 12 gropi comune sunt inmormantati peste 18.000 de evrei. Toti au fost masacrati intre 12-23 septembrie 1941, cand Basarabia se afla sub dubla administratie: romano-germana.
„Impuscau zilnic intre 500 si 2.000 de evrei” „Martorii spun ca atunci calaii, pentru a economisi munitie, lasau mamele sa tina copiii la piept ca sa-i ucida cu un singur glont”, ne povesteste Ozeas Borisovici Ucstein, reprezentatul Asociatiei Evreiesti din Dubasari. El lucreaza impreuna cu cercetatorii Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington la colectarea si inregistrarea marturiilor satenilor neevrei care au fost martori oculari ai acestui masacru.
Ucstein povesteste cu pauze lungi. Citeste date dintr-o carte mica, galbena, tiparita in ruseste. Ghidul, cercetator in cadrul proiectului, imi reproduce cuvintele lui Ucstein sacadat.
„Greu isi mai poate inchipui cineva astazi ca fiinta umana poate fi atat de ieftina”, spune Ucstein. „Executia in masa a evreilor a avut loc intre 12-23 septembire 1941”, deapana firul atrocitatilor Ucstein. „In ajunul datei de 12 septembrie, evreii din toata zona au fost adunati din localitatile de pe stanga Nistrului si i-au adus pe jos in curtea Fabricii de Fermentare a Tutunului din orasul Dubasari. Le-au spus ca ii duc in Germania.”
Trupe germane si jandarmi romani
Ucstein face o pauza mai lunga. „Cine sunt cei care au comis masacrul?”, il intreb. „Martorii oculari spun ca a fost un pluton de executie german trimis special in zona, condus de comandantul V. Keller”, imi raspunde instantaneu. „Dar au colaborat si jandarmii romani”.
Ucstein continua: „Calaii luau intai grupuri de barbati si ii aduceau aici, pe teren, spunandu-le ca trebuie sa sape groapa pentru un depozit de alimente. Ca sa ii induca in eroare, ii puneau sa arunce paie pe fundul gropilor. Dupa ce terminau de sapat groapa, ii aduceau in grupuri de 20 de persoane. Separau femeile de barbati si ii puneau sa se dezbrace. Li se luau bijuteriile inainte. Erau asezati in genunchi. Ii aliniau cu fata la groapa si ii impuscau pe la spate. Trageau cu rafale de automat in ei. Impuscau zilnic intre 500 si 2.000 de oameni. Impuscaturile durau intre trei si cinci ore zilnic. Care ramanea in viata era impins in groapa cu o furca de paie”.
Supravietuitorii
Martorii au povestit cercetatorilor ca, dupa ce s-a terminat masacrul, terenul fiind un pic in panta, curgea sange la vale. „Armata Rosie a descoperit crimele cand a ocupat zona. La arhiva din Chisinau, toate aceste date sunt depuse intr-un dosar intitulat „Atrocitatile comise de ocupatia germano-romana”. La groapa comuna, sovieticii au pus o placa de marmura comemorativa. Pe ea nu scrie ca a fost un masacru impotriva unei semintii, ci impotriva „omului sovietic”„, ne spune Ucstein in timp ce ne arata placa comemorativa.
Ulterior, comunitatea evreiasca a pus o placuta cu toate datele, iar pe zidurile care inconjoara groapa comuna alte placute cu numele celor ucisi. Doar doua mii de nume, atat s-a aflat. Ucstein ne mai spune ca foarte putini oameni au supravietuit masacrului. Se stie doar de trei evrei: Nikolai Hvorstean, Katz Lisa si Grigore Deseatnik.
Povestea lui Nikolai Hvorstean este incredibila. Nikolai avea doar 14 ani in 1941. A fost adus impreuna cu un grup de 20 de barbati pe marginea gropii comune. A lesinat si a cazut in groapa inainte ca rafalele mitralierelor sa-i curme viata. Si-a recapatat cunostinta mai tarziu; era in aceeasi groapa acoperit de cadavre si sange. S-a tarat pana la cele mai apropiate case. A fost salvat de cativa sateni, care l-au ajutat sa ajunga la Odesa. Apoi a fost trimis in localitatea Celeabinsk, in Rusia. Nikolai s-a intors dupa razboi in orasul natal, Dubasari, unde a si murit.
Dupa terminarea razboiului, au fost condamnati de sovietici pentru crime impotriva „cetateanului sovietic”: Domenciuc Alexandr, fost primar al orasului Dubasari, impreuna cu adjunctul sau, Ivan Vitez, fost sef Militie Dubasari, si adjunctul sau.
NATHAN BEYRAK, CERCETATOR EVREU:
„Atrocitatile de la Dubasari nu sunt mentionate in Enciclopedia Holocaustului!”
Nathan Beyrak, cercetator la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington pentru proiectul privind Holocaustul pe teritoriul Transnistrean, vorbeste despre problemele intampinate in timpul desfasurarii programului.
EVZ: Domnule Beyrak, in ce an ati inceput proiectul? Cum progreseaza? Nathan Beyrak: Proiectul a inceput in 1996, cand Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington a demarat programul de cercetare care vizeaza martorii oculari neevrei ai Holocaustului. De atunci am facut cercetari in toata Europa: Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Ucraina, Romania, Moldova, Olanda, Franta, Germania, fosta Cehoslovacie si fosta Iugoslavie.
Cati supravietuitori au fost la Dubasari? Nu stiu. Munca pe care o facem noi in Transnistria si Moldova e sa gasim oameni care au vazut ce s-a intamplat acolo. In Dubasari am descoperit cativa martori care au vazut cum au fost executati evreii in 1941. Acestia nu au putut sa ne spuna daca au fost supravietuitori, dar ne-au spus ce au vazut: evrei adusi de peste tot in Dubasari, evrei adunati intr-un ghetou din centrul orasului, evrei luati de acolo in grupuri si impuscati. Astea sunt descrierile lor, ceea ce ei au vazut. Va pot spune ceva foarte interesant legat de Dubasari. Am cautat in Enciclopedia Holocaustului publicata in Israel si nu am gasit nimic leagat de Dubasari. Este foarte bizar.
De ce nu este nimic mentionat? Cred ca erau foarte putine informatii despre acest loc, atunci cand au scris Enciclopedia. Nu am alta explicatie. Va pot spune ca aceste crime au avut loc. Evreii au fost impuscati acolo, zi de zi, ora de ora, numarul lor fiind intre 12.000 si 18.000.
Cine au fost criminalii: trupele germane sau romane? Din cate imi dau seama, amandoua. Sunt unele locuri unde crimele au fost comise doar de romani. Avem multe marturii despre crimele comise numai de romani in alte parti, mai putin la Dubasari. Aici au fost si germanii si romanii. Dubasari e doar unul dintre locuri, dar noi facem cercetari in toata Transnistria. Unul dintre lucrurile pe care le-am aflat, si nu stiu daca este cunoscut, este una dintre metodele folosite de Armata Romana: arunca evreii in Nistrul inghetat. Avem marturii ca zeci de evrei au fost ucisi de catre soldatii romanii, care faceau o gaura in gheata si ii aruncau acolo. Dubasari este doar un loc din aceasta regiune unde au avut loc crime in masa.
Care este mesajul dumneavoastra legat de acest proiect de cercetare a Holocaustului in fostele teritorii romanesti? Multe natii din Europa, ca si romanii, au luat parte activ la uciderea evreilor. Un singur lucru pe care il vad in comun la aceste tari este o tendinta negativa in asumarea responsabilitatii acelor crime. Aceasta este valabil si pentru romani. As vrea ca oamenii sa-si asume responsabilitatea, pentru ca negarea duce la posibilitatea de a avea un astfel de lucru intamplandu-se din nou. Sunt cazuri de asumare a responsabilitatii in Europa, dar cred ca nu se intampla in Romania.
Dar noi avem un Raport public al Comisiei „Elie Wiesel”, iar autoritatile romane si-au asumat responsabilitatea. Este o diferenta intre ceea ce este facut oficial si ceea ce este acceptat informal de catre romani. Cand am fost in Romania, nu am putut coopera cu fostul general Ionescu. Am incercat sa obtin informatii despre fosti soldati romani care au luptat in Transnistria, sa-i intervievam, dar nu am putut obtine nici macar un nume. Autoritatile nu au cooperat cu noi. Am facut propria noastra cercetare. Vedeti, dumneavoastra spuneti ca autoritatile si-au asumat responsabilitatea. Dar au inculpat pe cineva pentru ca a luat parte la comiterea unor crime in masa? Asumarea responsabilitatii inseamna nu doar vorbe, ci fapte. Cred ca Romania nu si-a asumat responsabilitatea.
Va multumesc pentru interviu! Ati retinut ce am spus despre inculparea oficiala a criminalilor?
Da. Da? Va rog! Repet: cred ca principala provocare este asumarea responsabilitatii pentru crimele comise. Cati ofiteri romani si soldati au fost trimisi in judecata pentru crimele in masa impotriva civililor inocenti? Cate investigatii a facut politia de cand Romania si-a asumat responsabilitatea pentru partea ei din Holocaust? A fost Armata Romana - se stie exact ce unitati au activat in Bogdanovka, Dubasari, Camenca - si sunt liste detaliate care contin numele tuturor ofiterilor si soldatilor acestor unitati. Declaratiile ar trebui sa fie doar un punct de plecare, actiunea concreta este testul real.