România. Valea Oltului este una dintre arterele cele mai aglomerate din țară, iar până va fi gata autostrada Sibiu-Pitești, șoferii vor avea o alternativă care i-ar putea scăpa de coșmar.
Valea Oltului va putea fi ocolită. Alternativa la DN 7 va intra în modernizare
Traseul din județul Vâlcea care străbate „Țara Loviștei” are o lungime de 32 km și corespunde indicativului DN 7 D Poiana-Perișani ieșind la Câineni în drumul european care leagă Râmnicu Vâlcea de Sibiu.
Singura problemă este că o mare parte din DJ 703H nu a fost încă asfaltată. Dar autoritățile din Argeș și Vâlcea au făcut primi pași în vederea modernizării acestui drum. Ar fi o variantă bună care ar scăpa șoferii de aglomerația de pe Valea Oltului.
Prin Programul „Anghel Saligny”, județe, Vâlcea și Argeș, au primit finanțare pentru drumul județean 703H Câineni (Vâlcea) - Sălătrucu (Argeș). Are o lungime de 40 de kilometri, iar modernizarea totală se va face pe aproape 36 de kilometri.
Drumul este vechi și face legătura între Ardeal și Muntenia
Drumul județean 703H face, de fapt, legătura între Ardeal și Muntenia, traversând Țara Loviștei și ajungând în Argeș, în comuna Sălătrucu, unde va fi modernizat pe o lungime de 3,345 kilometri.
Autoritățile au anunțat că a fost semnat contractul de finanțare, prin Programul Anghel Saligny. Durata lucrărilor se va desfășura pe o perioadă de 29 de luni, din care perioada de execuție va fi de 17 luni.
Proiectul va costa 20,1 milioane lei, din care 19,4 milioane lei provin de la bugetul de stat și 692.339 lei de la bugetul local, a explicat Cristian Puiu, administratorul public al județului Argeș.
Așa arată DJ 703H. Sursa foto: argesulonline.ro.
Alternativa la Valea Oltului ar putea ajuta la dezvoltarea zonei
Pentru locuitorii vâlceni, acest drum ar putea deveni un mijloc de promovare a turismului, puțin cunoscut, chiar dacă „Țara Loviștei” ar putea rivaliza oricând cu alte zone intramontane ale țării.
Șeful administrației județene Vâlcea, Constantin Rădulescu, este convins că „odată cu asfaltarea sa, va deschide spre turism una dintre cele mai frumoase zone din România, Țara Loviștei”. Și primarul din Câineni, Ion Nicolae, este de aceeași părere că odată modernizarea drumului se așteaptă la o explozie a turismului în zonă.
Așadar, un alt avantaj ar fi scoaterea la lumină și intrarea în circuitul turistic a unei zone extrem de pitorești, Țara Loviștei. O zonă încărcată nu doar de frumos, ci și de istorie.