Vagoanele de metrou pentru care s-au tăiat peroanele au fost puse în circulație. Care au fost reacțiile primilor călători | VIDEO
- Alexandra Ciliac
- 10 iulie 2014, 10:16
Noile trenuri de metrou realizate de firma CAF Spania au fost puse în funcţiune, cu călători, de ieri. Cele 16 trenuri au fost cumpărate în urma încheierii unui contract comercial, în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro.
Trenul CAF are 6 vagoane, lungimea de 113,6 m, lăţimea de 3,2 m şi are capacitatea de a transporta un număr de 1.200 de călători. Viteza maximă este de 80 km/h, iar viteza comercială este de 40 km/h.
Din luna decembrie 2013, trenurile de metrou au început să sosească eşalonat la Bucureşti. Trenurile de metrou vor fi puse în circulaţie pe magistrala a doua de metrou, Berceni - Pipera, eşalonat, în semestrul II al anului 2014.
Printre rezultatele introducerii în serviciul comercial a trenurilor realizate de firma CAF se numără: îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă şi a confortului călătorilor prin suplimentarea numărului de bare de susţinere, suplimentarea numărului de scaune (6 pentru fiecare tren), amenajarea unui loc special pentru biciclete; îmbunătăţirea accesibilităţii persoanelor cu mobilitate redusă în/din tren, precum şi la dotările trenului (sistem nou de avizare şi avertizare exterioară sonoră şi vizuală a deschiderii/închiderii uşilor de acces ale trenului, crearea a două spaţii special amenajate pentru fixarea şi asigurarea scaunului rulant, aplicarea textului Braille pe butoanele de comandă a deschiderii locale a uşilor trenului, micşorarea distanţei dintre peron şi tren, de la 105 mm la 70 mm), scăderea consumului de energie electrică cu aproximativ 5 % şi a costurilor cu mentenanţa pentru cele 16 trenuri cu aproximativ 40 %.