Nikolai Petrovsky, un om de știință al Universității Flinders din Australia, a afirmat recent că împreună cu echipa de cercetători pe care o conduce a conceput un vaccin pentru a preveni neurodegenerarea asociată bolii Alzheimer.
Noul vaccin va fi, potrivit oamenilor de ştiinţă, „descoperirea deceniului" şi va fi aplicat în curând pentru studii umane.
Vaccinul este creat pentru a produce anticorpi care împiedică și elimină proteinele amiloid și tau din creier, a căror acumulare se crede a fi cauza principală a neurodegenerarii în boala Alzheimer.
Noul vaccin este de fapt o combinație de două vaccinuri. AV-1959R țintește agregările amiloide, iar AV-1980R țintește cele proteice tau.
Nikolai Petrovsky a declarat că noul tratament poate fi atât preventiv cât și curativ.
„Este de fapt conceput să fie atât profilactic, cât și terapeutic”, a spus el.
„La modelele animale, le putem folosi pe amândăuă pentru a preveni dezvoltarea pierderii memorie, aplicând tratamentul înainte ca aceste acumulări de proteine să se creeze. Însă chiar și după apariția acestor proteine dacă se aplică tratamentul, acestea pot fi distruse", a adăugat cercetătorul.
Acum, Petrovsky speră că testele pe oameni vor putea începe în următoarele 18 -24 luni.
„Este un moment interesant pentru a începe noul deceniu - sperăm că aceasta este descoperirea următorului deceniu, dacă îl putem face să funcționeze în procesele umane”, a spus omul de ştiinţă.
Cercetarea este condusă și finanțată de Institutul de Medicină Moleculară și Universitatea din California, din SUA, potrivit dcnews.ro