„Fiecare părinte își iubește copilul și ar face orice să-l protejeze și să-l ferească de rău”, a spus profesorul Cristian Apetrei, specialist în Boli Infecțioase şi Microbiologie la Facultatea de Medicină şi la Școala Doctorală de Sănătate Publică a Universității din Pittsburgh. Expertul a comentat duminică, 30 ianuarie, situația părinților care nu doresc să-și vaccineze copiii, făcând trimitere la un studiu ce prezintă modalități prin care minorii pot fi protejați de COVID-19.
Vaccinarea anti-COVID-19 în rândul copiilor a stârnit furori în România. În țara noastră, imunizarea minorilor cu vârste între 12 și 15 ani a debutat pe 2 iunie 2021, iar cea în rândul copiilor cu vârste între 5 și 11 ani a început miercurea trecută.
Nu toți părinții doresc, însă, să-și vaccineze copiii. Profesorul Cristian Apetrei pune reticența adulților pe seama câtorva „medici iresponsabili, care apar și urlă ca disperații tot felul de tâmpenii neadevărate și, mai ales, documentabil neadevărate și față de care nu este luată nicio măsură, nici măcar o atitudine”.
„Nu pot judeca părinții care stau în dubiu dacă să-și vaccineze copiii”
„Nu pot judeca părinții care, bombardați fiind din toate direcțiile cu informații false și inflamante, stau în dubiu dacă să-și vaccineze copiii sau nu. Pot înțelege. Dacă cineva crede că o intervenție medicală ar putea face rău, este normal să aibă reticente în a-și supune copilul acestor 'riscuri'.
Bine, este aici și o chestiune de raționament, logică şi capacitate de a analiza raporturile dintre riscuri şi beneficii”, a spus profesorul Cristian Apetrei, făcând trimitere la un studiu publicat în revista Science, care vine în ajutorul părinților în ceea ce privește protecția dobândită de minori față de COVID-19.
Studiul citat arată că, dacă minorii nu sunt vaccinați împotriva coronavirusului, aceștia pot beneficia de protecția asigurată de vaccin contacților, respectiv părinților lor.
Specialistul în Boli Infecțioase Cristian Apetrei, despre protecția copiilor nevaccinați
„Ce protejează copiii din familii față de infecția cu SARS-CoV-2?
• Studiul raportează că, și în situația în care copiii nu sunt vaccinați anti-SARS-CoV-2, ei pot beneficia de protecția conferită de vaccin contacților lor (în speță, părinții).
Autorii au investigat transmiterea virusului la copii înainte de introducerea vaccinului, în cursul unei perioade precoce de administrare a vaccinului (17/01/2021 – 28/03/2021, perioada de circulație a variantei Alpha, la părinți vaccinați cu doua doze vs. fără vaccinare) și în cursul unei perioade mai tardive (11/07/2021 – 30/09/2021, perioada de circulație a variantei Delta, părinți boostati vs. părinți vaccinați cu doua doze).
Copiii sunt parțial protejați de COVID-19, dacă părinții sunt vaccinați
• Vaccinarea măcar a unui părinte a redus riscul de contractare a infecției de către copil cu 26.0% și respectiv 20.8% (perioada precoce vs perioada tardiva).
• Vaccinarea ambilor părinți a fost asociată cu o reducere a riscului de contractare a infecției de către copil cu 71.7% și respectiv 58.1% (perioada precoce vs perioada tardiva).
Concluzia: vaccinarea părinților conferă o protecție substanțială copiilor nevaccinați dintr-o casă”, a transmis profesorul Cristian Apetrei, specialist în Boli Infecțioase, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.