SEJUR DE VIS. Sloganul turismului românesc se potriveşte ca o mănuşă Eladei, ţara în care se împletesc, într-o combinaţie ameţitoare, toate oportunităţile turistice.

„My job is to have a good life!” („Slujba mea este să am o viaţă bună”). Aşa îşi rezumă întreaga teorie de viaţă un bătrân pescar, în timp ce se sprijină relaxat pe spătarul unui scaun vechi, trăgând cu sete dintr-o ţigară şi privind admirativ marea de un albastru senin, care sărută muntele chiar la picioarele casei sale micuţe.

Trăieşte din pescuit şi din închirierea bătrânei sale ambarcaţiuni pe care o lasă, din când în când, pe mâinile turiştilor care vor să se bucure de frumuseţea şi de liniştea plajelor virgine. Clienţii săi fideli: o familie de români care îşi petrece trei săptămâni pe an în Sithonia, cel mai verde dintre cele trei braţe ale Peninsulei Halkidiki, „aruncate” în Marea Egee precum tridentul lui Poseidon, zeul mărilor.

Bătrânul, cu tot cu teoria sa de viaţă, este reprezentarea perfectă a acestei regiuni a Eladei, unde încrâncenarea şi aroganţa sunt înlocuite de zâmbete, de căldură sufletească, de simplitate şi de plăcerea de a fi o gazdă bună. De la safari, la iahturi şi apartamente de lux

Îl lăsăm pe bătrân să-şi vadă în continuare de traiul său tihnit şi mergem să ne bucurăm de liniştea Portului Koufo (în traducere - „cel surd”, numit aşa deoarece aici marea este atât de liniştită, încât nu se aude niciun zgomot). „Koufo este cel mai mare port natural din Europa. Apa este atât de adâncă, încât, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, germanii veneau şi îşi ascundeau aici submarinele.

Ţărmurile sale ascund o sumedenie de peşteri, iar într-una dintre acestea vizitatorii pot ajunge cu barca”, explică în şoaptă - parcă pentru a nu tulbura liniştea locului - Stratos, unul dintre cei mai buni şoferi de safari din Halkidiki.

Pentru doar 50 de euro pe zi, Stratos te poate plimba cu jeepul său pe plajă şi pe cărări de munte „nebătute”, unde ai ajunge destul de greu şi „la picior”. E drept, cu mici opriri, ca să te poţi bucura în linişte de peisajele mirifice: plajele cu nisip fin, marea - a cărei culoare variază de la albastru deschis la albastru intens şi verde, probabil şi datorită muntelui şi a pădurii de pini, care se reflectă în ea.

Pe lângă peisajele mirifice, Sithonia sau „parcul natural din Halkidiki” (braţul din mijloc al peninsulei, care-şi trage numele din mitologia greacă, de la numele fiului zeului Poseidon) - oferă şi extrem de multe variante pentru o vacanţă de vis. Cei care vor un sejur simplu, cu multă linişte şi tradiţionalele bucate mediteraneene - legume coapte sau fripte, fru cte de mare, salate şi dulciuri a că ror aromă umple până şi străzile - pot alege o pensiune dintr -unul dintre sătucurile de la malul mării, în schimbul a maximum 30 de euro pe noapte pentru o cameră dublă.

Cei care preferă însă luxul pot alege o vacanţă la Porto Carras - un complex modern, care se întinde pe o suprafaţă de 17 kilometri pătraţi, în staţiunea Neos Marmaras. Ridicat de fiii unui bogat armator grec, a căror navă a eşuat, cu câţiva ani în urmă, în micul golf ocupat acum de iahturi luxoase, complexul este unul dintre cele mai mari din Europa şi oferă servicii de cinci stele: tenis, golf, echitaţie, sporturi nautice, scufundări şi, nu în ultimul rând, cele mai bune vinuri din Grecia.

„Aici vin, de regulă, foarte mulţi oameni care vor «să-şi dez morţească » iahturile luxoase, în tim pul verii. Practic, pot coborî de pe iaht direct într-unul dintre apartamentele pregătite special pen tru navigatori. Hotelul însuşi redă perfect forma unui vas de croazieră”, ne spune unul dintre directorii hotelului.

Iar priveliştea de care au parte cei care aleg apartamentele de la Porto Carras l-ar amuţi până şi pe cel mai arogant dintre miliardarii români: marea, mun tele împădurit care se oglin deşte în ea şi câte un delfin jucăuş, care pare să te invite să încerci apa.

„Un loc într-un astfel de apartament depăşeşte, în plin sezon, 250 de euro pe noapte. Poate părea mult, dar cei care au bani să întreţină ambarcaţiuni de milioane de euro nu-şi fac griji”, şopteşte reprezentantul hotelului.   ÎN CROAZIERĂ Ouranopolis, poarta către Muntele Sfânt   Doar o oră de mers cu maşina şi poţi ajunge din Sithonia în Ouranopolis („Oraşul Ceresc”) - singura aşezare laică de pe Athos (braţul estic al peninsulei Halkidiki), de fapt, un mic orăşel-port în care se îngrămădesc, ordonat, case, ta ver - ne, hoteluri şi magazine cu suveniruri. De aici, pentru 15 euro, poţi pleca într-o croazieră de trei ore către Muntele Sfânt, unde femeile nu au voie să calce.   Numai bărbaţii... Deci marea majoritate trebuie să se mulţumească, în cele din urmă, doar cu croaziera deoarece pentru a ajunge pe Athos au nevoie, mai întâi, de viză din par tea patriarhului. După ce o obţin, trebuie să petreacă, la bordul unei ambarcaţiuni cinci zile, în care sunt supuşi „unor teste” la finalul cărora călugării decid dacă merită sau nu să calce pe pământul sfânt. Există însă şi câţiva privilegiaţi.

Un nume cunoscut deja grecilor din Ouranopolis: Gigi Becali. „Oameni bogaţi, precum Gigi Becali, nu mai sunt nevoiţi să treacă prin cele cinci zile de încercări. Obţin viza rapid şi sunt primiţi pe Athos necondiţionat pentru că fac o donaţie consistentă. Doar la prima vizită, Becali a donat Athosului 1.000.000 de euro”, spune o grecoaică.

KASSANDRA Locul în care românii se simt acasă În Kassandra - braţul vestic al peninsulei Halkidiki, „botezat” după Kassandros, regele Macedoniei - românii se simt mai aproape de casă. Şi asta pentru că se vorbeşte româneşte până şi în cel mai mare lanţ hotelier din peninsulă, al doilea ca mărime din Grecia. Motivul: proprietarul Telemachos Gregoriadis este român de origine greacă. El şi-a petrecut la Bucureşti primii 22 de ani de viaţă, „a păcălit” regimul comunist şi a părăsit România în anii '60.

„Domnul Gregoriadis vorbeşte bine româneşte. Cu greaca e mai greu... i-a fost dificil să se obişnuiască cu ea”, îşi începe discursul unul dintre directorii lanţului hotelier, în fiecare vorbă rostită de acesta citindu-se respect şi parcă puţină teamă faţă de „şeful cel mare”. Gregoriadis este un bătrânel distins, dar, în acelaşi timp, simplu, în al cărui comportament nu se regăseşte nicio umbră din aroganţa majorităţii milionarilor de pe la noi. Se declară mândru să găzduiască români în hotelurile sale - înconjurate de portocali şi măslini - unde aromele de leandru, cimbrişor, mentă şi rozmarin se împletesc cu cele de vanilie.   „La Gregoriadis se mănâncă sută la sută eco. Toate legumele, mirodeniile şi fructele, preparate după tradiţionalele reţete mediteraneene, sunt cultivate în serele proprii, care se întind pe zeci de hectare. Fără îngrăşăminte, fără chimicale. Toate preparatele sunt îmbogăţite cu uleiul de măsline, tot producţie proprie. Mare parte de aici provine...”, spune reprezentantul lanţului hotelier, arătând cu mândrie către livada de măslini din mijlocul complexului, care pare să protejeze o mică biserică, ridicată pe o colină.

„E frumos aici de Paşte. E impresionant să vezi oamenii, cu lumânări aprinse în mâini, printre măslini, la picioarele bisericii”, comentează el cu smerenie. Una peste alta, grecii ştiu să fie gazde perfecte şi i-au învăţat asta şi pe românii veniţi să lucreze în hotelurile lor. Şi o recomandare pentru turişti: cele mai potrivite suveniruri sunt mierea, uleiul de măsline şi tsipouro (un fel de ţuică îmbogăţită cu anason).