Vacanţe cu maşina în apropierea României: Dubrovnik, Bansko, Budapesta
- Dan Arsenie
- 10 ianuarie 2011, 10:36
Dacă vrei o excursie auto, ai de ales între schi la Bansko, sejur în medievalul Dubrovnik şi un weekend "termal" la Budapesta.
Oraşul croat Dubrovnik are două mari avantaje: este medieval şi are plaje la Adriatică. Ca staţiune estivală, Dubrovnik atrage prin copia europeană a unei celebre plaje braziliene. Copacabana de Croaţia se află pe insulele Elaphiti, aflate la nord-vest în Adriatică. Plaja publică a staţiunii, Banje, aminteşte oarecum de Saint-Tropez.
Numai că, spre deosebire de staţiunea franceză, aici preţurile sunt mult mai mici. Fotograful Bogdan Grigore a făcut un tur al Croaţiei în septembrie 2009. "E o perioadă numai bună pentru vizitat, sunt mai puţini turişti decât în plin sezon estival", recomandă el.
"Am plecat prin Serbia, apoi am mers prin Croaţia. Pe ruta aceasta, drumurile sunt destul de bune. La întoarcere a fost mai greu, prin Muntenegru", descrie Bogdan călătoria cu maşina. În Dubrovnik a stat trei zile. "E un oraş cu o magie aparte. Eu am stat în cetate, unde sunt străduţe înguste, accesul maşinilor nu e permis. Nu am fost pentru plajă, ci pentru oraşul medieval. E genul de aşezare medievală în care se poate locui, cum sunt şi Kalmar (Suedia), sau Cefalu (Sicilia, Italia)", spune călătorul.
Pentru o noapte de cazare - două persoane în cameră dublă - a plătit 35 de euro. Destul de puţin, pentru o cazare în oraşul vechi. Secretul? "Am negociat direct cu o localnică, e mult mai ieftin decât la pensiuni", arată Bogdan. Pe lângă Dubrovnik, din vizita în Croaţia îşi aminteşte cu plăcere de parcurile naturale Krka şi Plitvice. Imagine principală: bogdanphotos.wordpress.com
BANSKO
Vacanţă ieftină la schi
În sudul Bulgariei, la 560 de kilometri de Bucureşti, staţiunea Bansko (munţii Pirin) reuşeşte să atragă mii de turişti vestici. "Peste tot auzi engleza aceea britanică", spune Marius Dumitrel, care în februarie 2010 a ales Bansko pentru cinci zile de schi.
"Arată a staţiune. Se poate observa o linie în arhitectură, se vede că nu s-a construit la întâmplare (...) Predealul nostru, în schimb, e o Rahova cu un munte", compară el. Bansko găzduieşte chiar şi etape de Cupă Mondială la schi, o menţiune excelentă pe cartea de vizită a staţiunii. "Toate pârtiile au zăpadă artificială, sunt balizate şi marcate corespunzător. La Bansko, domeniul schiabil e cu adevărat schiabil", spune bucureşteanul.
Când vine vorba de mâncare, nu eşti constrâns să intri în restaurant. Ai şi varianta supermarketului, deoarece Bansko este şi oraş. Pentru vacanţa la Bansko, Marius şi prietena lui au plătit, împreună, 2.500 de lei. "Cu totul. Am socotit cazarea, benzina de drum, mâncarea pe care am cumpărat- o, schi-pass pentru pârtii, cât am dat pe o ciocolată, tot. Cred că e puţin", apreciază Marius.
Împreună cu alţi doi pasionaţi de schi au închiriat un apartament cu două camere plus living. Preţul apartamentului pe noapte - 32 de euro. Raportul calitate/preţ este cel care-i atrage pe turişti la Bansko, cred specialiştii. În sezonul de iarnă 2009-2010, la Bansko au venit 800.000 de turişti. BUDAPESTA
Trei zile la băi cu 600 de lei
La 300 de kilometri de mers cu maşina de Timişoara, Budapesta îi aşteaptă pe turişti cu experienţa unei capitale fluviale şi vestitele ape termale. Alte atracţii sunt desele evenimente muzicale, culturale sau sportive, bucătăria tradiţională şi, pe lângă povestea medievală, o bună exploatare a trecutului comunist (un muzeu al comunismului e la câţiva kilometri de oraş).
Că tot vorbeam despre evenimente sportive, Gabriel Iosa a fost vara trecută la Budapesta pentru Marele Premiu de Formula 1 de la Hungaroring. Primul circuit de Formula 1 din spatele Cortinei de Fier (prima cursa a avut loc în 1986), Hungaroring a adus oraşului Mogyorod (18 km de Budapesta) poziţia a treia în topul celor mai vizitate locuri din Ungaria, după zona Dunării şi Lacul Balaton.
Revenind la Budapesta, Gabriel spune că e un oraş accesibil. "Am ales un hotel de patru stele - 120 de euro pentru două nopţi, cu totul inclus. Am avut o experienţă grozavă cu taxiurile, care nu sunt scumpe deloc şi sunt uşor de găsit (pentru a evita trişorii, cereţi un număr de taxi de la recepţie). Mâncarea e ieftină, cofetării există peste tot", face turistul o scurtă descriere a preţurilor din oraş.
Nu trebuie ratate plimbarea pe Dunăre şi băile termale. O zi la băi costă în jur de 50 de lei, iar Gabriel compară experienţa cu cea din "apele magice ale turcilor". Dacă vă cazaţi la un hotel mai ieftin ori apartament, o cameră dublă costă cel mult 30 de euro. Mai multe imagini şi sfaturi, pe bloguri: - Bansko - Dubrovnik - Budapesta