Penultima săptămână din februarie s-a caracterizat prin discuţii contradictorii între mai marii coaliţiei, veşti bune pentru salariaţi şi preoţi, adoptarea ultimei componente a bugetului şi tristeţea unor asiatici rămaşi pe drumuri departe de casă. Începutul acestei săptămâni a adus euro aproape de de pragul maxim istoric. Luni, cursul anunţat de BNR a fost de 4,3112. Recordul a fost la finele lunii ianuarie a acestui an, când un euro a ajuns să fie cotat la 4,3127 lei.
Treptat, cursul s-a mai temperat, moneda naţională obţinând, pe parcursul ultimelor zile, puţin avantaj. Astfel că şedinţa BNR de vineri s-a închis cu un curs valutar de 4,2797 lei pentru un euro.
Cât despre moneda americană, aceasta, spre deosebire de euro, a crescut constant, de la 3,3735, în şedinţa de luni, la 3,3921 vineri, 20 februarie.
Elena Udrea, zână bună, dar cheltuitoare
Încă de luni, în centrul atenţiei s-a aflat Elena Udrea care, potrivit unor calcule bugetare incipente, ”cheltuieşte cât 471 de parlamentari”. Nu personal, ci prin intermediul ministerului pe care îl conduce. În 2009, Ministerul Turismului beneficiază de creşterea cea mai substanţială a bugetului în comparaţie cu 2008, adică 397 milioane lei. De ce este atât de controversată respectiva sumă? Pentru că este cu numai 25 de milioane de lei mai mică decât suma alocată Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Vestea bună pentru aproximativ un milion de persoane angajate cu carte de muncă şi cu minimum şase luni vechime în cadrul companiei vine tot din partea Elenei Udrea şi a Ministerului său. Guvernul a aprobat, la mijlocul săptămânii, acordarea tichetelor de vacanţă pentru aceşti angajaţi. Potrivit sindicaliştilor, valoarea unui tichet ajunge la 2.000 de lei şi va costa bugetul de stat aproximativ două miliarde de lei. Măsura îşi propune atât să încurajeze petrecerea vacanţelor în ţară, dar şi să reducă turismul la negru. Românii ar putea beneficia de aceste tichete de vacanţă începând chiar cu aprilie acest an. Boc, intolerant
Isprăvile premierului nu s-au oprit aici. Marţi, premierul i-a demis pe 61 dintre cei 64 de angajaţi ai Corpului de Control al Guvernului, pe motiv de neîncredere. Dintre aceştia făceau parte o femeie însărcinată şi o proaspătă mămică. Cei care s-au trezit concediaţi peste noapte sunt oameni angajați prin concurs de-a lungul anilor și preluați de toate guvernările, inclusiv de cea din care a făcut parte PDL până în 2007. Ulterior, Boc a revenit, temporar, ce-i drept, asupra decizei de concediere a salariaţilor aflaţi în concediu medical, pre sau postnatal.
În acest caz, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu nu a putut rămâne indiferent şi, cum acuzele la adresa lui au tot curs în ultimul timp, el nu a pierdut prilejul de a taxa noul Guvern şi pe liderul său. Acesta a declarat că măsurile luate de Boc arată „nesimțirea” actualului șef de la Palatul Victoria. Premierul Boc şi-a motivat decizia prin aceea că ”un Corp de Control al primului-ministru vine și pleacă cu primul-ministru care este în acel moment în mandat” sau, pe scurt, ”a trimis-o pe gravidă după Tăriceanu”. Bani pentru români
O altă măsură adoptată de Executiv şi primită dezaprobator de opinia publică a fost aceea a majorării salariilor preoţilor. Cu o zi înainte de votarea de către Parlament a bugetului pe 2009, a fost anunţat că în proiectul acestuia este prevăzut pentru Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cu 50% mai mulți bani pentru salariile preoților, ale profesorilor la facultățile de teologie și ale personalului neclerical.
Abia vineri după-amiază, după tergiversări şi controverse, dar şi în ecoul protestelor liberale, şi ultima componentă bugetară, cea a asigurărilor sociale şi de stat, a trecut de votul Parlamentului, cu 238 de voturi pentru, 52 împotrivă, şi o abţinere.
Deşi nu poate fi considerată drept marcă a săptămânii 16-22 februarie, situaţia tensionată generată de românii din Italia a continuat până în ultima zi. Marţi, a fost anunţat un adevărat ”holocaust împotriva românilor” generat de comunitatea Facebook. Sutele de italieni înscrişi, în ultimele zile, pe grupuri de discuții în comunitatea virtuală transmit mesaje xenofobe la adresa românilor. Cu toate acestea, românii din Peninsulă nu se potolesc, iar faptele lor, caracterizate de italieni drept acte săvârşite cu ”uimitor sânge rece”, duc România şi Italia în pragul declanşării unui conflict diplomatic.
Bere, chinezi şi showri sclipitoare
Nici în ţară situaţia nu este mai roz în ceea ce-i priveşte pe românii întorşi în ţară. Astfel, marţi noapte, doi tineri abia întorși din Italia au fost surprinși de polițiști lângă Autogara Militari din Capitală în timp ce goleau, cu carduri clonate, conturile unor cetățeni comunitari. Criza economică și, implicit, problemele sociale din ce în ce mai acute îi scot „din bârlog” pe infractori. Aşa că românii sunt atenţionaţi: ”Se întorc eurohoţii!”
Fără nicio legătură, un român a ajuns în comă la spital după numai o înghiţitură de bere Timişoreana. Nu se ştie dacă berea era de pe vremea evocată în reclamă sau dacă a fost doar o greşeală de fabricaţie. Cert este că bărbatul a ajuns la un spital din Bârlad, sub diagnosticul de ”intoxicaţie involuntară cu o substanţă necunoscută”.
Săptămâna se încheie cu veşti bune şi cu speranţă în lumea cinematografiei mondiale şi a showbiz-ului autohton. Deşi incertă iniţial, prezenţa Madonnei la Bucureşti, în Parcul Izvor, pe 26 august, este acum o certitudine. Diva muzicii pop include ţara noastră în turneul de promovare a noului album ”Sticky&Sweet”.
Duminică noaptea, pronosticurile cinefililor din toată lumea se vor confirma sau, dimpotrivă, infirma, odată cu decernarea premiilor Academiei Americane de Film. Ceremonia Oscarurilor de anul acesta sfidează criza şi se anunţă a fi una deosebit de fastuoasă.