Va începe Congresul Mondial al Petrolului! Cine nu vine şi de ce

Va începe Congresul Mondial al Petrolului! Cine nu vine şi de ce

Cel de-al 21-lea Congres Mondial al Petrolului va avea loc în perioada 15-19 iunie la Moscova.

La Congresul Mondial al Petrolului vor veni companiile occidentale cu excepția Canadei Companiile occidentale nu au boicotat cel de-al 21-lea Congres Mondial al Petrolului de la Moscova, nu va veni doar provincia canadiană Alberta (principala regiune producătoare de petrol din Canada), după cum a anunţat Comitetul de organizare a forumului.

Au confirmat

Conducerea provinciei Alberta a explicat decizia sa prin faptul că nu este de acord cu acţiunile Rusiei în Ucraina. O serie de companii din provincia Alberta au cerut conducerii forumului să înapoieze cotizaţiile delegaţilor (aproape 2,5 mii de euro de persoană), referindu-se la „decizia politică a Guvernului provinciei Alberta, care poate fi examinată ca o circumstanţă excepţională”. Însă, aceste fonduri nu au fost înapoiate.

4,5 mii de delegaţi au confirmat că vor participa la Congresul Mondial al Petrolului de la Moscova, inclusiv 30 de miniştri şi 400 de manageri şi şefi ai organizaţiilor de ramură din peste 80 de ţări ale lumii, după cum a informat  Consiliul Mondial al Petrolului. Printre ei se numără directorul executiv al companiei British Petroleum, Robert Dudley, secretarul general al OPEC, Abdalla Salem al-Badri, preşedintele companiei Petrobraz, Maria de Gracias Foster, directorul executiv al Agenţiei Internaţionale pentru Energie, Maria van der Hoeven, liderii companiei norvegiene Statoil, preşedintele Consiliului de Administraţie al Exxon Mobil Corporation, Rex Tilerston şi alţii.

Congresele Mondiale ale Petrolului se desfăşoară din anul 1933. Ultimul Congres a avut loc în Qatar în anul 2011.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News