Primele 12 zile din noiembrie au fost cele mai călduroase în ultimii 40 de azni, iar surprizele oferite de vreme nu se opresc aici. Ce urmează e neașteptat.
Meteorologii au vești care nu sunt exact cele așteptate. România ar putea trece sărbătorilor de iarnă fără zăpadă. Anunțul vine după ce luna aceasta s-a depăsit deja orice record de căldură înregistrat în ultimele patru decenii.
Vremea e mai degrabă de primăvară spre vară. Sâmbătă, vor fi 22 de grade în vestul țării, 19, în centrul țării și 20 pe litoral. Duminică și luni, temperaturile vor scădea, dar nu mult. Urmează dimineți cu ceață în România, în această lună. Iar în luna decembrie va fi, în continuare, cald. Meteorologii au anunțat pentru ultima lună din an 60 la sută șanse să nu ningă.
Până atunci, românii mai lasă hainele groase în cuier și scot umbrelele. La jumătatea săptămânii viitoare e așteptat un ciclon mediteranean, care a adus ploi în Italia și care va trece peste România.