Destin tragic pentru o femeie din Coreea de Nord după ce a ales să-și salveze copiii dintr-un incendiu, în locul unor portrete cu liderul țării.
Din primele informații reiese că mama este investigată de către Ministerul Securităţii de Stat din Coreea de Nord, scrie RomaniaTV.
Incendiul a izbucnit în casa femeii din Onsong, provincia Hamgyong de Nord, localitate situată foarte aproape de graniţa cu China.
În mod întâmplător toți adulții se aflau în afara locuinței când incendiul a izbucnit, iar în haosul produs de flăcări, aceștia au reușit să-și salveze doar copiii, nu și portretele cu liderii decedați ai Coreei de Nord.
În Coreea de Nord este obligatoriu ca în fiecare casă să existe expuse portretele liderilor decedaţi, Kim Il-sung şi Kim Jong-il. Dacă aceste portrete nu sunt tratate cu respect, statul consideră gestul drept o infracțiune și o pedepsește ca atare.
Dacă este găsită vinovată, femeia riscă mai mulţi ani după gratii, dar şi muncă zilnică. Deoarece este cercetată, mama nu poate să îşi vadă copiii, care se află în spital şi nici nu le poate procura antibiotice pentru arsurile suferite.
„Mama va putea să se ocupe de îngrijirea copiilor după ce autoritățile vor finaliza investigația”, susține o sursă.