Rapidul a reușit o victorie spectaculoasă în fața arădenilor, care sperau să promoveze în prima ligă.
UTA a pierdut cu 2-1 derby-ul cu Rapid din cadrul penultimei runde a play-off-ului Ligii a 2-a, năruindu-se practice orice șansă de a mai promova în prima ligă.
După ce a condus în prima repriză cu scorul de 1-0, UTA a încasat două goluri prin dubla rapidistului Mallo în minutele 57 şi 77.
Eșecul nu a fost digerat de antrenorul arădenilor care la fialul partidei a spus că victoria giuleștenilor nu a fost deloc una meritată.
„E dureros să pierzi un meci de o asemenea manieră, pentru că ştiam că cei de la Rapid sunt periculoşi la fazele fixe. Practic, în afară de fazele fixe, au mai avut doar două şuturi de la distanţă, deci din punct de vedere defensiv cred eu că am stat binişor, nu foarte bine, dar binișor. Din păcate, nu am funcţionat cum trebuie pe momentul de atac poziţional, nici măcar pe tranziţia pozitivă. Aveam aşteptări mai mari, suntem cu toţii dezamăgiţi, mai ales suporterii. Ştiu că se pregăteau de sărbătoare, dar vedeţi şi dumneavoastră cum e play-off-ul ăsta. Se confirmă. Toată lumea spunea la începutul play-off-ului că echipele care joacă 3 meciuri acasă sunt favorizate şi că pleacă din start cu un foarte mare avantaj. Se demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că avantajul terenului propriu, în asemenea condiţii, este nul. Toată lumea a spus că o să fie un play-off palpitant, dar credeţi-mă că pe noi, antrenorii, ne omoară de inimă. Deci mai trecem prin câteva meciuri de genul acesta şi o să ne scoateţi din spital, cu ambulanţa. Ne doream cu toţii să sărbătorim după acest joc, cu toate că am avertizat încă de acum câteva zile că ne aşteaptă un meci foarte, foarte greu” a declarat Laszlo Balint, antrenorul formației UTA.
După acest rezultat UTA a rămas pe primul loc cu 29 de puncte în timp ce Rapid a urcat pe locul 3 cu 24 de puncte, potrivit cancan.ro