USR și PNL s-au înțeles! Lovitură de teatru: liberalii au cedat Sectorul 2

USR și PNL s-au înțeles! Lovitură de teatru: liberalii au cedat Sectorul 2

Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă în şedinţă pentru a definitiva candidaturile la alegerile locale. Şedinţa conducerii PNL va avea loc începând cu ora 9.00, la sediul central al partidului.

În urma negocierilor purtate vineri seara, care au durat până târziu în noapte, PNL și USR s-au înțeles asupra candidaturilor comune pentru primăriile de sector din București.

„A ieșit fum alb. Avem candidaturi comune la București. Bucureștiul va avea un viitor fără PSD. Nu a fost ușor. Am reușit să avem candidați comuni ireproșabili astfel încât să putem avea un rezultat cu care să mergem în fața electoratului”, a anunțat deputatul USR Claudiu Nasui pe pagina sa de Facebook.

La începutul acestei săptămâni, preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat convocarea Biroului Politic Naţional pentru definitivarea candidaturilor la locale.

„BPN validează candidaţii la preşedintele Consiliului Judeţean şi la primăria municipiului reşedinţă de judeţ. Practic, sâmbătă luăm decizia legată de toţi candidaţii", a precizat luni Orban.

El a arătat că, până sâmbătă, fiecare filială judeţeană a PNL are obligaţia de a definitiva candidaţii la toate primăriile.

Orban a menţionat şi că discuţiile cu USR PLUS pentru candidaţii la sectoare se vor finaliza până sâmbătă.

Liderii PNL şi USR PLUS au avut mai multe discuţii cu privire la candidaţii pentru sectoarele Capitalei. Potrivit unor surse politice, USR-PLUS ar urma să aibă candidaţi la sectoarele 1, 2 şi 4, iar PNL - 3, 5 şi 6. Astfel, Clotilde Armand ar urma să candideze la Sectorul 1, Radu Mihaiu - la Sectorul 2, Simona Spătaru - Sectorul 4, Cristian Băcanu - Sectorul 5 şi Ciprian Ciucu - Sectorul 6.

Cea mai mare problemă va fi în ceea ce privește cedarea Sectorului 2 către USR, liberalul Dan Cristian Popescu, până aseară candidatul partidului, fiind înlăturat. Aceasta va însemna și posibiltatea ca acesta să candideze independent sau alături de Alianța 2020, a lui Victor Ponta și Robert Negoiță.

Pe 16 iulie, BPN al PNL a validat candidaţii la funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ şi de preşedinte al Consiliului Judeţean, cu excepţia judeţelor Brăila, Giurgiu, Bihor şi a candidaţilor la sectoarele Capitalei.

Pentru funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ au fost validaţi: la Piteşti - Sorin Apostoliceanu, la Braşov - George Scripcaru, la Galaţi - Bogdan Rodeanu (USR-PLUS), la Vaslui - Tudor Polak.

Candidaţi la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean au fost validaţi: la Argeş - Emanuel Soare, la Bistriţa-Năsăud - Stelian Dolha, la Covasna - Olimpiu Floroian, la Galaţi - George Stânga, la Gorj - Iulian Popescu, la Harghita - Sebastian Buzilă, la Maramureş - Ionel Bogdan, la Mehedinţi - Cristinel Pavel, la Neamţ - Mugur Cozmanciuc, la Satu Mare - Adrian Cozma, la Vaslui - Marius Arcăleanu, la Vâlcea - Cristian Buican.

Ne puteți urmări și pe Google News